IPJ Constanța, despre lipsa aparatelor de măsurare a vitezei și un plan de amenzi care ar exista la nivelul Poliției (VIDEO)



Inspectoratul de Poliție Județean Constanța face precizări referitor la lipsa aparatelor de măsurare a vitezei și un plan de amenzi care ar exista la nivelul Poliției Municipiului Constanța. 

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la lipsa radarelor în stațiunea Mamaia și la un plan de amenzi care ar exista la nivelul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Constanța, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

La nivelul formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Constanța există, în prezent, un număr suficient de  autospeciale dotate cu aparate de măsurare a vitezei și de pistoale tip radar.
Dintre acestea, aproximativ 98% sunt funcționale.

Acestea sunt folosite pe toate arterele de circulație din județ, inclusiv în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, în funcție de necesități, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și, implicit, creșterea gradului de siguranță rutieră, prioritatea poliției constănțene fiind siguranța cetățeanului, inclusiv siguranța acestuia în trafic. 

În situațiile în care unele dintre autospecialele dotare cu radar se află în service pentru efectuarea reviziei tehnice periodice sau reparații, pe artele de circulație din tot județul, inclusiv din municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, sunt folosite celelalte aparate de măsurare a vitezei. 

În ceea ce privește afirmațiile potrivit cărora la Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Constanța ar exista o normă de amenzi, precizăm următoarele: 

Combatem aceste afirmații și menționăm că principalul obiectiv al Poliției Rutiere este acela de a reduce numărul de accidente rutiere, implicit reducerea numărului de persoane decedate și rănite și, prin aceasta, creșterea siguranței pentru toți participanții la trafic, pietoni sau conducători auto.

Tocmai din aceste considerente, periodic se analizează riscul rutier la nivelul județului Constanța, în scopul prevenirii și combaterii accidentelor rutiere. 



Prin intermediul acestor analize se identifică principalele cauze generatoare de accidente rutiere, concentrarea acestora pe zile ale săptămânii, pe intervale orare sau segmente de drum pe care acestea se produc.

În consecință, lucrătorii Biroului Rutier au acționat cu preponderență pe principalele cauze generatoare de accidente rutiere (respectiv neacordare de prioritate pietonilor, neacordare de prioritate vehiculelor, traversarea prin loc nepermis și nerespectarea regimului legal de viteză.

Rezultatele acestor acțiuni au fost vizibile, în sensul că, în primele 9 luni ale anului 2023, la nivelul municipiului Constanța s-au înregistrat cu 10% mai puține accidente rutiere față de perioada similară a anului 2022.

De asemenea, numărul persoanelor decedate în accidentele rutiere a scăzut cu 72% față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce demonstrează faptul că, prin aceste analize urmate de acțiuni ale polițiștilor rutieri, a fost atins principalul obiectiv al Poliției Rutiere, respectiv siguranța în trafic.

În ceea ce privește afirmația potrivit căreia polițiștii ar fi ”penalizați” la acordarea calificativelor de evaluare, în funcție de norma de amenzi, precizăm faptul că, în cursul anului 2022, toți polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Constanța au primit calificativul foarte bine, iar numărul de sancțiuni aplicate nu a fost un criteriu, transmite IPJ Constanța.

Daniel Constantin Avasilcăi, Europol Constanța a precizat că pe raza municipiului niciunul dintre cele 3 radare nu funcționează, iar în trafic se află un singur polițist rutier. 
 

Pe raza municipiului din cele 3 radare existente, nu acționează niciunul. Două sunt defecte și unul a fost implicat într-un eveniment rutier. Avem o lipsă de 400 de oameni.

Avem doar 17 polițiști rutieri. Sunt momente când avem un singur echipaj rutier pe raza municipiului și în Mamaia.
 
Avem un singur polițist rutier în trafic, a precizat Daniel Constantin Avasilcăi, Europol Constanța. 


  
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 403

Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaților Radarele poziționate în mod vizibil, cu însemnele distinctive ale Poliției Rutiere!

18 Apr 2024 441

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 472

Respectați limitele de viteză! Acțiune a Poliției Rutiere în județul Constanța!

13 Apr 2024 553

Acțiune cu radare în Năvodari! Amenzi și permise suspendate

24 Mar 2024 523

Diana Șoșoacă a fost prinsă de radar cu 110km/h și a rămas fără permis. Scandal făcut de senatoare la mașina poliției

10 Mar 2024 829

Județul Constanța Șofer de 21 de ani, depistat conducând cu 197 km/h pe DN2A într-o zonă în care limita de viteză este de 100 km/h (GALERIE FOTO)

03 Mar 2024 1734

LIVE VIDEO Militarii decedați în dublul accident aviatic din apropiere de Cogealac, comemorați la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2083

Se împlinesc doi ani de la dublul accident aviatic din județul Constanța! Opt militari au murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2084

IPJ ClujȘofer depistat cu viteza de 173 km/h, pe DN1C E576, în localitatea Jucu

19 Feb 2024 429

Șofer băut, prins la volan de polițiștii din Constanța, conducând cu viteză

18 Feb 2024 809

Știri Constanța O femeie de 20 de ani, fără permis, surprinsă la volan, în Albești. Cu ce viteza rula

06 Feb 2024 1140

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a modificat valoarea contactului semnat cu Margus Protect Technologies SRL (DOCUMENT)

05 Feb 2024 983

Un șofer de 24 de ani s-a ales cu permisul suspendat și cu amendă. Cu ce viteză rula

28 Jan 2024 677

Radarul surprinde un șofer pe DN 7. Viteza i-a adus reținerea permisului și amendă

21 Jan 2024 825