IPJ Tulcea Transportul de persoane, în atenția polițiștilor. Ce amenzi au aplicat

  • Polițiștii rutieri au au desfășurat acțiuni pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și personae.
  • Au fost verificate 139 de autovehicule, fiind applicate 128 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 77.480 de lei, dintre care 15 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individual.

În perioada 20 - 22 noiembrie a.c., polițiștii rutieri în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier au desfășurat  acțiuni pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.
 
Totodată, acțiunile au vizat si verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.
 
În cadrul acțiunii, echipele de control au verificat peste 139 de autovehicule, fiind aplicate 128 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 77.480 de lei, dintre care 15 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform Legii 55/2020, iar restul pentru abateri la regimul rutier.
 
De asemenea, polițiștii au reținut 17 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic şi în perioada următoare.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 372

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 400

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 282

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 399

Poliţiştii de frontieră, la datorie în perioada premergătoare sărbătorii Floriilor. Iată ce restricții de circulație vor fi la punctele de frontieră din județul Constanța

26 Apr 2024 223

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 519

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 1054

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 456

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 598

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 631

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 615

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 591

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 788

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 474

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 456