Klaus Iohannis. „Mă voi implica activ în procesele care vizează rezolvarea crizei climatice”

  • Acest raport de evaluare, primul după şapte ani, adoptat vineri de 195 de ţări, trece în revistă cinci scenarii referitoare la emisiile de gaze cu efect de seră, de la cel mai optimist la cel mai pesimist.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că raportul publicat de ONU cu privire la schimbările climatice trebuie să fie un semnal de alarmă pentru noi toţi şi că se va implica activ în procesele care vizează rezolvarea crizei climatice.

„Raportul publicat astăzi de ONU cu privire la schimbările climatice trebuie să fie un semnal de alarmă pentru noi toţi! Magnitudinea, precum şi ritmul accelerat în care au loc schimbările climatice cauzate de acţiunea umană nu ne permit să mai amânăm decizii şi măsuri care să reducă efectele dramatice ale acestora", a scris Klaus Iohannis pe pagina de Facebook.


El a adăugat că trebuie acţionat ferm, coordonat la nivel naţional, european şi internaţional, pentru a implementa politici publice adecvate.

„Mă voi implica activ în procesele care vizează rezolvarea crizei climatice. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să protejăm mediul înconjurător pentru sănătatea noastră şi a generaţiilor viitoare", a mai scris şeful statului.


Cu mai puţin de trei luni înaintea Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow, constatările experţilor în domeniul climei din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, prezentate într-un raport dat luni publicităţii, arată că oamenii sunt ''indiscutabil'' responsabili pentru dereglările climatice şi nu au altă soluţie în afara reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, dacă vor să limiteze efectele negative, potrivit AFP, scrie Agerpres

Acest raport de evaluare, primul după şapte ani, adoptat vineri de 195 de ţări, trece în revistă cinci scenarii referitoare la emisiile de gaze cu efect de seră, de la cel mai optimist la cel mai pesimist.

În toate situaţiile, planeta ar urma să atingă pragul de încălzire de +1,5 grade Celsius în comparaţie cu epoca industrială în jurul anului 2030, cu zece ani mai devreme decât estimarea anterioară, din 2018.

Apoi, până în 2050, creşterea va depăşi acest prag - unul dintre limitele-cheie stabilit prin Acordul de la Paris -, chiar dacă umanitatea va reuşi să reducă semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră, precizează sursa citată. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

01 May 2024 223

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

30 Apr 2024 474

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată (DOCUMENT)

30 Apr 2024 398

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți sunt mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori

28 Apr 2024 509

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 406

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 660

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1161

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 215

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 476

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 285

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 677

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 960

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 511

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11532

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 487