Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului

  • Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 23 august, un mesaj cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului.

„Memoria victimelor totalitarismelor – edificiul imaterial al României moderne

Infamul Pact Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, a reprezentat începutul tragediei Europei, un moment care a deschis calea unor abuzuri fatale și a sfâșiat teritorii prin împărțirea Europei Centrale și Răsăritene în sfere de influență. Așa-zisul pact de neagresiune a sfârtecat năzuințele și idealurile națiunilor europene, deschizând calea celui de-al Doilea Război Mondial, cu implicații dezastruoase pentru omenire.

Regimurile totalitare au schimbat fața umanității, lăsând în urmă moarte, suferință și răni adânci. Deportările în masă, crimele, foametea, tortura, dezinformarea, încălcarea flagrantă a legii au fost doar o parte dintre instrumentele cu care s-a încercat distrugerea sistematică a societăților europene. Pierderile de vieți omenești, suferințele umane, mutilarea generațiilor, suprimarea celor incomozi regimurilor, precum și pierderile materiale provocate de noul război constituie bilanțul brutal al acelei tragice perioade.

Comemorarea victimelor fascismului și comunismului, a acelor oameni care și-au sacrificat viața și libertatea în lupta pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, dar și a valorilor și principiilor democratice, reprezintă un gest obligatoriu și necesar pentru a împiedica evoluții reprobabile ale istoriei. Milioanelor de oameni care au căzut pradă regimurilor criminale ilegitime trebuie să le menținem vie memoria prin educarea tinerelor generații în spiritul valorilor democratice europene.

Uitarea și prezentarea trunchiată sau deformată a faptelor istorice pot face oricând posibilă repetarea greșelilor trecutului. Nimeni, niciodată, nu trebuie să mai experimenteze acele atrocități izvorâte dintr-un dispreț profund la adresa demnității umane. Incontestabil, cunoașterea, asumarea și transmiterea adevărului istoric sunt singurele căi prin care națiunea română își menține adeziunea la platforma de idei și valori europene și occidentale. Evaluarea costurilor acțiunilor lipsite de sens ale totalitarismelor trebuie să fie lecții cu însemnătate pentru viitor.

Astăzi, evocăm, totodată, gestul plin de curaj, înfăptuit la 23 august 1944, al Regelui Mihai I, cel care a fost loial națiunii române și care, cu responsabilitate și îndârjire, alături de Armata română, a reușit să rupă alianța toxică cu Germania nazistă. Să păstrăm vie lecția acelui important moment de abilitate politică drept un simbol al verticalității, unității și moralității.

Trăim, în prezent, într-un context marcat de provocări complexe care reclamă acțiuni concrete din partea noastră, a tuturor. Pandemia de COVID-19 nu este doar o criză sanitară fără precedent, ci și o piatră de încercare a solidarității și unității, exploatată abil de lideri de opinie și politicieni populiști. Ideologiile radicale, glorificarea călăilor, precum și curentele extremiste și tentativele de distorsionare a istoriei amenință societățile democratice de la nivel global și riscă să vulnerabilizeze progresele înregistrate până acum. Ignorarea acestor pericole va amplifica această hidră care se hrănește cu indiferență și pasivitate.

Statul de drept, valorile democratice, drepturile și libertățile fundamentale, pacea și stabilitatea sunt bunuri câștigate cu prețul vieții. Datoria noastră sacră este să le apărăm și să le transmitem generațiilor tinere. Viitorul nostru democratic depinde de implicarea de astăzi. Să ne opunem ferm și viguros, fiecare dintre noi și mai ales împreună, împotriva oricăror tentative de degradare a valorilor europene și de abandonare a acestora.


Vigilența și sancționarea rapidă a tuturor derapajelor antidemocratice reprezintă atitudini obligatorii pentru garantarea progresului României europene”, a transmis președintele Klaus Iohannis.

Ziua de 23 august, ziua Pactului Ribbentrop-Molotov, a fost stabilită de Parlamentul European, printr-o Declarație din anul 2008, ca Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Nazismului și Comunismului. Totodată, în anul 2011, Parlamentul României, prin Legea nr. 198, a declarat ziua de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 285

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 562

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1085

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 195

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 451

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 269

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 557

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 906

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 492

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11443

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 461

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 446

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 453

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 553

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1335