Klaus Iohannis „Optimal ar fi să fie instalat noul guvern imediat după Crăciun” (video)

  • În aceste momente, Președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul evenimentului organizat cu prilejul închiderii oficiale a campaniei naționale de împădurire „O pădure cât o țară”, susține o declarație de presă.

Mulțumesc, domnule ministru!

Onorați reprezentanți ai autorităților,

Dragi lucrători de aici,

Dragi participanți, dacă îmi permiteți să mă adresez așa, fiindcă nu suntem la o acțiune formală, de tip birou, suntem la o acțiune practică. Plantăm păduri.

„O Pădure cât o țară” este campania pe care am început-o împreună în această primăvară. Este o campanie în care am crezut de la început. De aceea, i-am acordat Patronajul acestei campanii și rezultatele arată că nu m-am înșelat. S-au plantat 50 de milioane de puieți în această campanie. S-au plantat pe diverse terenuri, în zone montane, în zone de câmpie, foarte multe – în jur de 3.000 de parcele – s-au plantat de la zero, deci unde nu a existat pădure.

Este un rezultat notabil și vreau în această zi să-i felicit pe toți cei care au participat, începând de la ministrul Mediului, la cei de la Regie, la cei care au plantat efectiv, muncitorii din diferite ocoluri silvice, dar și voluntarilor. Au fost voluntari și cred că aceste rezultate nu sunt doar rezultate statistic foarte bune, sunt rezultate care ne încurajează. Și, domnule ministru, vă provoc pe dumneavoastră și pe cei din zona silvică: haideți să continuăm și în anii care vin astfel de campanii și haideți să avem mai multă ambiție! Am discutat adineauri și am aflat că aici, în județ, s-au plantat peste 200 de hectare de pădure. Este bine, dar eu cred că este nevoie de mult mai mult.

De ce plantăm păduri, de ce e nevoie de păduri – beneficiile sunt multiple și sunt foarte, foarte importante. Pădurea nu degeaba se spune că este aurul de mâine. Pădurea este plămânul verde al Pământului și, da, pot să spun că noi, în România, avem o relație specială cu pădurea.

Se știe – și cred că între timp toată lumea știe – pădurea generează aer curat și absoarbe emisiile. Pădurea este sănătoasă pentru mediu și cu toții ne dorim un mediu sănătos. Pădurea adaugă valoare la teren, mult, foarte mult. O parcelă de pădure este incomparabil mai valoroasă decât o parcelă de teren agricol și aici trebuie să spunem că de multe ori pădurile au fost plantate în locuri unde nici nu se făcea agricultură. Pur și simplu, au fost terenuri virane sau terenuri degradate.


Acum să revenim un pic la ideea de mediu și de climă. O pădure absoarbe foarte mult dioxid de carbon și, în acest fel, absoarbe carbonul care este emis de mașini, de centrale de încălzire, de industrie în general. De ce ne interesează asta – păi, dragii mei, este foarte simplu: dacă vrem să avem un mediu curat, și vrem, și dacă vrem să prevenim schimbările climatice, și vrem, atunci trebuie să facem ceva să se reducă emisiile care încălzesc întreg globul.

Există măsuri de diverse tipuri pentru a obține acest rezultat. Putem, de exemplu, să renunțăm ușor, ușor la carburantul fosil și să folosim alte surse de energie. De exemplu, să renunțăm în următoarele decenii la mașinile pe benzină și să folosim mașini electrice sau mașini pe hidrogen.


Dar, cumva, trebuie să facem ca aceste gaze care încălzesc atmosfera, în special dioxidul de carbon care există deja, să fie absorbite. Cea mai eficientă, cea mai bună – și de ce să nu spunem – cea mai plăcută măsură este extinderea suprafeței plantate cu pădure. Este o măsură activă, bună, folositoare și cred că vă dați seama că este o măsură cu multiple beneficii pentru România.

Sigur, în afară de a planta păduri și de a economisi energie, trebuie să facem multe alte lucruri pentru a preveni schimbările climatice. Ne dorim acest lucru, avem bani europeni pentru astfel de măsuri și voi insista ca următorul Guvern să dea o atenție deosebită și să creeze structurile adecvate pentru a avea o politică națională care protejează mediul, îmbunătățește mediul și previne schimbările climatice.

Și, ca să nu rămânem doar așa, într-o zonă foarte teoretică – ce înseamnă schimbările climatice, că multă lumea nu prea înțelege ce treabă avem noi cu schimbările climatice. Vă amintiți de seceta din primăvară, care a distrus mii și mii de hectare de culturi. Este urmare a încălzirii globale. Vă amintiți de multiplele inundații pe care le-am avut în ultimii ani în foarte multe zone din țară, unde a plouat cum nu a mai plouat. Și acestea sunt urmări ale încălzirii globale.

Și aici stăm, în mijlocul lui decembrie și parcă ar fi noiembrie. Unde-i zăpada? Probabil, vă dați seama, este tot un indiciu că încălzirea globală nu este o poveste de gazetă, ci este un efect absolut nedorit al dezvoltării industriale.

Nu vreau să oprim dezvoltarea industrială, dimpotrivă, dar vreau să avem și să construim în România industrii performante, industrii nepoluante, industrii inteligente și, în general, o economie circulară. Asta înseamnă să folosim tot ce poate fi refolosit, pentru a proteja, iarăși, mediul și, în final, de ce să nu o spunem, să ducem în general o viață mai sănătoasă, o viață mai bună.

Aceste lucruri trebuie să le facem împreună și asta este o provocare și pentru Guvernul care se va forma, și pentru următorul, și următorul, și următorul. Este o provocare pentru generații întregi.

Eu mă declar un adept al acestor politici și le voi promova permanent, și cu toate guvernele pe care mai prind eu.

Vă mulțumesc! Vă felicit pe toți care v-ați implicat și să mergem să plantăm ceva! Mulțumesc!

Klaus Iohannis , despre Orban, ca propunere de premier

”Dacă se formează o coaliție care are majoritate în parlament și îl propune pe Orban, îl accept, îl desemnez”, a precizat șeful statului.

”Dacă îmi vin cu o propunere, o voi accepta. Că este Orban, îl accept. Că este Cîțu, îl accept”, a mai spus Iohannis.

Întrebat despre Nicolae Ciucă, posibil premier:

”În plină negociere, dați-mi voie să mă abțin de la sfaturi care nu mi-au fost cerute”.

Despre motivul eșecului negocierilor, Klaus Iohannis a răspuns:

” Sincer? Motivul principal e că unii au încercat să negocieze via media, ceea ce nu se face. Negocierea se face în echipe de negociere. Prin astfel de negocieri nu se face decât să scadă încrederea publicului. Ne place sau nu, politicienii conduc țara. Știu cine a făcut această comunicare prin media, dar nu comentez”.

 De asemenea, Iohannis a precizat că nu există șanse să avem un guvern instalat până la Crăciun.

”Optimal ar fi să fie instalat noul guvern imediat după Crăciun, dar negocierile sunt negocieri. Nu cred că este bine să îi împingem prea tare de la spate pentru a nu face greșelile care s-au mai făcut la negocieri și apoi să se rupă coaliția”, a subliniat el.

Chestionat despre posibila sa suspendare din funcție, variantă vehiculată de noul partid AUR, Iohannis a replicat:


”Suspendarea e o poveste cam fumată. AUR este o formațiune despre care nu se prea știe ce vrea și ce face în politică”.


”PSD nu negociază cu nici un alt partid, sau nici un alt partid nu negociază cu PSD. PSD a câștigat cele mai multe voturi, dar asta nu înseamnă că pot emite pretenții pentru guvernare. Constituția e foarte clară, un partid are dreptul să formeze guvernul dacă are peste 50% din voturi”, a ținut să precizeze Klaus Iohannis.

Iohannis a făcut precizări și despre demisia lui Ludovic Orban din funcția de prim-ministru.


”Un gest corect și absolut onorabil în condițiile în care PNL a sperat să obțină cel mai mare număr de voturi. Mi-a spus înainte să își dea demisia”, a explicat președintele.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 405

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 925

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 188

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 440

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 261

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 538

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 886

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 486

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 474

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11423

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 458

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 445

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 441

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 550

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1322