Klaus Iohannis, precizări în urma videoconferinței despre gestionarea crizei COVID-19


Președintele Klaus Iohannis a participat la o discuție prin videoconferință cu liderii Uniunii Europene pentru a discuta măsurile la nivelul UE privind gestionarea crizei coronavirusului.

Întrevederea online a fost anunțată și de președintele Consiliului European, pe Twitter.

Vă prezentăm în continuare textul declarației de presă:

Bună seara!

În ultimele zile, situația privind infecțiile cu coronavirus a cunoscut o schimbare negativă semnificativă, în special la nivel european, și am văzut cu toții decizia fără precedent luată de Italia. Trebuie să fim realiști, riscul unei pandemii rămâne ridicat, iar combaterea coronavirusului presupune un efort coordonat, la nivel național, european și global.

Europa este în stare de mobilizare. În această seară, am avut o videoconferință și am vorbit cu toți liderii statelor Uniunii Europene despre evoluția situației în țările noastre. Protejarea cetățenilor europeni este prioritatea zero și am discutat măsurile necesare care se impun în situația actuală. Cu toții suntem de acord că este absolut necesar să ne coordonăm eforturile pentru combaterea efectelor infecției cu coronavirus. Doar prin luarea unor măsuri comune, care să contribuie la oprirea răspândirii virusului, vom reuși să gestionăm eficient această criză.

Și numai împreună vom reuși să prevenim efecte grave asupra economiilor europene. În acest sens și pentru a discuta aceste chestiuni, am convocat deja pentru mâine, la ora 11:00, o discuție cu premierul și ministrul finanțelor publice.

Deși s-au confirmat 29 de cazuri și în țara noastră, ele sunt foarte puține, comparativ cu alte state europene. Nu avem în acest moment răspândire comunitară a virusului, subliniez acest lucru, adică știm care sunt cazurile, unde s-au infectat și monitorizăm persoanele cu care au intrat în contact. Este esențial să facem tot ce este posibil pentru a preveni un scenariu în care avem o răspândire necontrolată a infecției.

Numărul mic de cazuri confirmate se datorează în bună parte măsurilor preventive, dar și modului eficient în care au acționat autoritățile române, care au arătat că abordează cu maximă responsabilitate toată această situație.



Toate măsurile adoptate, oricât de drastice ar părea acum și oricât disconfort ar provoca, sunt gândite pentru a preîntâmpina un rău mai mare.

Știu că pentru mulți aceste măsuri înseamnă să facă unele sacrificii, dar este vital să le facem acum, pentru a-i proteja pe viitor de sacrificii mult mai mari și pentru a proteja familiile, părinții, bunicii noștri.

Sănătatea și siguranța cetățenilor români reprezintă prioritatea zero, orice alt lucru trece în plan secund! Fără îndoială, drepturile și libertățile fundamentale trebuie respectate, dar nu vom ezita să adoptăm și să implementăm toate măsurile care se impun.

Dar efortul autorităților nu va fi suficient fără cooperarea totală a cetățenilor.

Dragi români, depinde de fiecare dintre noi să limităm efectele infectării cu coronavirus! Fac apel la responsabilitatea fiecăruia, respectați cu strictețe măsurile luate de Guvern și protejați-vă pe dumneavoastră și pe semenii dumneavoastră!

Vreau să transmit în mod special și un mesaj de solidaritate compatrioților noștri din Italia în aceste momente dificile. Îi îndemn să urmeze toate recomandările autorităților italiene și să ia toate măsurile de prevenție pentru a-și proteja sănătatea. Am cerut tuturor autorităților statului român să fie mobilizate pentru a-i ajuta pe românii din Italia care solicită asistență. Cu grijă și responsabilitate, vom depăși această perioadă grea.

Dincolo de situația epidemiologică și de sănătate publică, acest moment este unul definitoriu pentru capacitatea națiunii noastre de a fi unită. Mai mult decât virusul ne pot face rău lipsa de responsabilitate și de grijă față de ceilalți, lipsa de încredere, panica și nerespectarea tuturor măsurilor impuse de autorități.

La fel de nocive sunt în acest moment răfuielile politice și încercările unora de a câștiga capital electoral prin găsirea vinovaților de serviciu.

Acum este momentul să fim buni cetățeni, pentru că de asta depind sănătatea și viața noastră și a apropiaților noștri. Noi, românii, am demonstrat că putem câștiga orice luptă, oricât de grea, cu o singură condiție: să fim uniți, să acționăm ca o adevărată familie care își protejează fiecare membru al său.

Suntem cu toții responsabili să ne informăm și să îi informăm pe cei apropiați de toate măsurile oficiale de prevenție și de restricțiile impuse. În aceste momente dificile, pericolul infectării cu Covid-19 este dublat de cel al dezinformării. Trebuie să continue într-un ritm susținut campaniile de informare la nivel național.

Oamenii trebuie să știe ce au de făcut, iar aici dumneavoastră, mass-media, aveți un rol fundamental în a fi un partener onest al autorităților în combaterea știrilor false care pot provoca consecințe nefaste.

Fac un apel ca românii să renunțe pentru o vreme la deplasările care nu sunt absolut necesare, mai ales în zone care în mod obișnuit sunt mai aglomerate.

Noi, românii, avem o vorbă. Paza bună trece primejdia rea. Sunt cuvinte după care trebuie să ne ghidăm cu toții comportamentul în aceste zile.

Vă mulțumesc!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

30 Apr 2024 548

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 546

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 681

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 855

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 707

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 835

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 814

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 1005

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 830

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 734

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 973

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 767

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 749

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 765

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1067