Klaus Iohannis Relevanţa strategică a parteneriatului UE-SUA şi a cooperării UE-NATO, discutată la reuniunea Consiliului European

Klaus Iohannis, foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a evocat la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles relevanţa strategică a parteneriatului UE-SUA şi a cooperării UE-NATO, informează Administraţia Prezidenţială.

„Preşedintele Klaus Iohannis a evocat relevanţa strategică a parteneriatului UE-SUA şi a cooperării UE-NATO, aspecte accentuate inclusiv prin prezenţa Preşedintelui Statelor Unite ale Americii la Consiliul European. În ceea ce priveşte securitatea şi apărarea zonei euro-atlantice, Preşedintele României a subliniat importanţa dezvoltării capabilităţilor interoperabile şi a evitării duplicărilor cu NATO", se arată într-un comunicat transmis vineri de Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată precizează că preşedintele Iohannis a evidenţiat şi necesitatea promovării apărării şi securităţii europene prin abordarea cu prioritate a provocărilor din Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, susţinând valorificarea întregului potenţial al instrumentelor europene pentru consolidarea rezilienţei Ucrainei, a Republicii Moldova şi a Georgiei, având în vedere că ameninţarea serioasă a Rusiei pentru securitatea euroatlantică va rămâne o realitate pentru următorii ani.

Principalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European au vizat agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, aspecte legate de securitatea şi apărarea europeană în contextul aprobării Busolei Strategice, securitatea energetică, aspecte economice privind reducerea dependenţelor strategice şi consolidarea Pieţei Unice, pandemia de COVID-19 şi agenda de relaţii externe a Uniunii, respectiv pregătirea Summitului UE-China din 1 aprilie 2022 şi situaţia politică din Bosnia şi Herţegovina, informează Administraţia Prezidenţială.

Referitor la sancţiunile adoptate la nivel european împotriva Rusiei şi Belarusului, liderii europeni au accentuat că rămân pregătiţi să adopte rapid, în continuare, măsuri suplimentare în coordonare cu partenerii internaţionali, solicitând tuturor statelor să se alinieze la aceste sancţiuni şi să stopeze orice încercare de eludare a lor sau de ajutor către Rusia.

„Preşedintele României a evidenţiat impactul major al agresiunii Rusiei asupra regiunii şi, în acest context, a adus în discuţie şi situaţia din Republica Moldova. Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat eforturile continue ale României de susţinere pentru Republica Moldova, în special pentru a reduce presiunea cu care se confruntă această ţară, respectiv organizarea culoarelor verzi pentru transferul cetăţenilor ucraineni şi acordarea de asistenţă umanitară consistentă pentru a ajuta autorităţile de la Chişinău să facă faţă valului de refugiaţi", adaugă Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a insistat asupra necesităţii unui pachet cuprinzător de asistenţă pentru Republica Moldova, constând în sprijin umanitar, financiar, de gestionare a frontierelor, dar şi sprijin în domeniul energiei.

Cu privire la presiunile asupra Rusiei şi Belarusului, Klaus Iohannis a precizat că sancţiunile adoptate până acum s-au dovedit eficiente şi că este nevoie de continuarea adoptării de noi măsuri restrictive, apreciind, totodată, că este necesară menţinerea coordonării cu partenerii internaţionali şi găsirea de modalităţi eficiente pentru a contracara propaganda de război şi dezinformarea, inclusiv în societatea rusă. El a evidenţiat, de asemenea, eforturile de ajutorare a refugiaţilor care vin în România, enunţând măsurile adoptate de autorităţile române în acest sens.

Klaus Iohannis a evidenţiat şi necesitatea reducerii dependenţelor energetice faţă de Rusia, a diversificării surselor şi rutelor de aprovizionare cu energie, precum şi a finalizării interconectărilor energetice la nivelul statelor membre UE, subliniind relevanţa valorificării rezervelor de gaze naturale din Uniunea Europeană, a importurilor de gaz natural lichefiat şi de hidrogen, precum şi importanţa utilizării pe deplin a energiei provenite din surse regenerabile şi a celei nucleare.


Klaus Iohannis a pledat şi pentru identificarea de soluţii europene care să atenueze efectele negative ale preţurilor ridicate la energie asupra consumatorilor europeni şi asupra competitivităţii companiilor europene. El a susţinut, de asemenea, că soluţiile europene de optimizare ar trebui să vizeze decuplarea preţurilor energiei electrice de preţul gazului, pentru a evita efectul de contagiune, invitând Comisia Europeană să prezinte propuneri în acest sens, scrie AGERPRES.

„Consiliul European a subliniat prioritatea care trebuie acordată, în coordonare cu partenerii internaţionali, securităţii alimentare globale şi accesibilităţii alimentelor, în special prin sprijinirea securităţii alimentare şi a agriculturii în Ucraina şi în ţările terţe cele mai vulnerabile şi expuse din punct de vedere al deficitului de alimente. (...) În domeniul relaţiilor externe, liderii Uniunii Europene au abordat relaţiile UE-China, în noul context global marcat de agresiunea militară a Rusiei, dar şi în pregătirea viitorului summit UE-China de la 1 aprilie. Totodată, a avut loc şi un schimb de opinii cu privire la criza politică prelungită din Bosnia şi Herţegovina", se mai menţionează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European. Joi, Klaus Iohannis a participat şi la Summitul extraordinar al NATO.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 378

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

01 May 2024 490

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

30 Apr 2024 502

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată (DOCUMENT)

30 Apr 2024 437

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți sunt mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori

28 Apr 2024 529

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 419

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 678

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1180

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 223

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 491

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 297

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 790

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 982

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 518

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11567