La Constanța Protest Greenpeace cu ocazia Zilei Internaționale a Mării Negre. Organizația a lansat și o petiție (VIDEO)





 
  • Activiștii Greenpeace protestează pe litoralul românesc, atât în apă, cât și pe uscat, pentru a atrage atenția asupra riscurilor implicate de proiectul Neptun Deep pentru biodiversitatea din Marea Neagră, potrivit unui comunicat din partea Greenpeace.
 
 
Aceștia au marcat cu un X galben locul în care conducta din mare va intra pe uscat și au afișat mesaje precum: „Protejăm ce iubim, protejăm Marea Neagră”, „OMV & Romgaz, nu distrugeți Marea Neagră” și „Marea Neagră e în pericol”.
 
De asemenea, organizația a lansat petiția de susținere a conservării biodiversității din mare.
 
„Marea Neagră este un ecosistem cu mii de specii, de la delfini, căluți și pisici de mare, până la alge și fitoplancton care au un rol esențial în reglarea climei și curățarea aerului. Printre plastice, pescuit excesiv și poluare, acest ecosistem se zbate să supraviețuiască. Proiectul de exploatare de gaze nu va face altceva decât să pună și mai multă presiune pe viața fragilă din mare. Marea Neagră va deveni un șantier pentru următorii ani, cu zece sonde forate în jurul perimetrului de extracție, cu 160 de kilometri de conductă până la țărm și zeci de nave care vor transporta materialele pentru infrastructură”, au precizat reprezentanții asociației.

Greenpeace cere Guvernului României să oprească acest proiect nociv și să impună reglementări mult mai stricte în ceea ce privește protecția habitatelor marine din Marea Neagră.
 
„Fără acțiuni concrete în acest sens, riscăm să pierdem sute de specii vulnerabile, așa cum s-a întâmplat cu focile monah. Pe lângă impactul semnificativ asupra climei, proiectul Neptun Deep de exploatare a gazelor la mare adâncime reprezintă o amenințare serioasă pentru biodiversitate.”, mai transmite Greenpeace.
 
Asociația susține că lucrările făcute de OMV Petrom și Romgaz „transformă Marea Neagră într-un șantier”.
 
„Viața din mare va fi afectată, nu există niciun dubiu. Din păcate, anul acesta, guvernul, Ministerul Mediului și companiile de petrol și gaze „sărbătoresc” Ziua Internațională a Mării Negre cu planuri pentru noi sonde, platforme și conducte pe fundul mării. Noi, cei de la Greenpeace, alături de oamenii care iubesc Marea Neagră, o vom sărbători protejând ce iubim. Ne vom folosi de toate pârghiile necesare pentru a opri acest proiect dăunător pentru viața din Marea Neagră.”, declară Alin Tănase, coordonator de campanii Greenpeace România

Greenpeace face un apel la toți oamenii care țin la Marea Neagră și care prețuiesc viața să se alăture eforturilor de a opri proiectul Neptun Deep.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 588

Greenpeace atacă în instanță PUZ-ul emis pentru proiectul Neptun Deep

07 Feb 2024 806

Sute de activişti protestează la Ambasada Rusiei din Bucureşti. Greenpeace cere oprirea războiului din Ucraina

19 Mar 2022 1515

UPDATE „Codrule, codruţule, unde dispari, tu, drăguţule?"

03 Nov 2019 1899

Revista presei locale

25 May 2019 1540

Transport RATC gratuit pentru vizitarea navei Greenpeace

23 May 2019 1902

Nava Rainbow Warrior va ancora la Constanța

20 May 2019 1709

Greenpeace a cerut inițierea unei investigații internaționale Posibil accident nuclear în Europa. Radioactivitatea este în creștere

21 Nov 2017 2330

Leonardo DiCaprio Voluntarii Greenpeace colectează gunoiul găsit în pădurile româneşti

23 Sep 2016 1835

Peste 3300 de români îi cer lui Cioloș revocarea hotărârii ce permite exproprieri abuzive la Runcurel

23 Feb 2016 1682

Pantofi pentru parizienii care nu pot participa la Marșul mondial pentru climă

29 Nov 2015 2026

Vasul Rainbow Warrior acostează de Ziua Marinei în Portul Constanţa

14 Aug 2014 1777

Revista presei locale

14 Aug 2014 1477

Greenpeace România recrutează voluntari în Constanța

07 Aug 2014 1872

Comunicat de presă - PARLAMENTUL ROMÂNIEI

24 Jun 2014 1314