La solicitarea constănțenilor Primăria Constanța a înlocuit de curând o parte dintre copertinele băncilor din parcuri, promenade, intersecții ori piațete (galerie foto)

  • Primăria Constanța a înlocuit de curând o parte dintre copertinele băncilor din parcuri, promenade, intersecții ori piațete.
  • Primăria Constanța face apel către toți locuitorii să păstreze în bune condiții mobilierul stradal, iar dacă observă astfel de fapte antisociale, să le sesizeze la Dispeceratul Poliției Locale Constanța, la numărul de telefon 0241.484.205 sau 0341.922.
La solicitarea constănțenilor, dar și în urma situațiilor identificate în teren, Primăria Constanța a înlocuit de curând o parte dintre copertinele băncilor din parcuri, promenade, intersecții ori piațete.

Apreciate atât în timpul căldurilor din vară, cât și în anotimpurile ploioase, copertinele parasolar nu au viață lungă însă. Și asta nu din cauza materialelor folosite, ci pentru că la scurtă vreme de la montare se găsește un „binevoitor“ care să le taie, ardă cu țigarea sau chiar să le incendieze.
 
Același lucru se întâmplă cu locurile de joacă, coșurile de gunoi, bicicletele și stațiile acestora sau orice alt bun al orașului.
 
Ce nu conștientizează încă cei care vandalizează mobilierul urban este că tot din buzunarul nostru, al contribuabililor, sunt suportate costurile de reparații sau înlocuire a acestor bunuri. Dacă vrem să avem un oraș civilizat, acest lucru trebuie să pornească de la fiecare dintre noi.
 
Primăria Constanța face apel către toți locuitorii să păstreze în bune condiții mobilierul stradal, iar dacă observă astfel de fapte antisociale, să le sesizeze la Dispeceratul Poliției Locale Constanța, la numărul de telefon 0241.484.205 sau 0341.922., precizează Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul unui comunicat oficial.

Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Mă regăsesc în realizările personale“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 184

Hală, pe strada Celulozei din Constanța. Moc Fabrication SRL are acordul Municipalității

29 Apr 2024 199

LIVE TEXT+VIDEO Gihan Eserghep își depune candidatura la Primăria Constanța din partea PUSL-„Vom readuce Constanta acolo unde îi este locul!”

29 Apr 2024 334

LIVE TEXT+VIDEO Ovidiu Cupșa își depune candidatura la Primăria Constanța din partea AUR-„Este o zi în care începe o nouă eră pentru Constanța”

29 Apr 2024 421

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 610

Declarații de Avere Constanța Cosmin Bujor, secretar general la UAT Negru Vodă deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 394

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Melaniei Solomon, secretar general UAT la Municipiul Medgidia (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 443

Licitația pentru continuarea lucrărilor, lansată abia zilele trecute Reabilitarea imobilului Teatrului de Stat Contanța, departe de a se termina în 2024!

28 Apr 2024 498

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 396

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 610

Primăria Constanța la judecată cu administratorul vilei turistice Mizuumi din stațiunea Mamaia

27 Apr 2024 497

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de reparații sistem rutier (DOCUMENT)

27 Apr 2024 464

​Un nou termen în dosarul dintre prefectul județului Constanța și primarul comunei Cuza Vodă. Ce au decis magistrații

27 Apr 2024 561

Licitații Constanța Primăria Tîrgușor investește în dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Târgușor (DOCUMENT)

27 Apr 2024 373

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 508