Locuință cuprinsă de flăcări în județul Suceava. De la ce a pornit focul (galerie foto)

Un incendiu a izbucnit în această dimineață la o casă de locuit din localitatea Berchișești, județul Suceava.

Potrivit reprezentanților ISU Suceava, militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului și ai Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cornu Luncii, au intervenit în această dimineață cu patru autospeciale de stingere si o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Berchișești. 

„La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul locuinței și acoperișul unei anexe, corp comun, cu pericol de propagare la întreaga locuință. A ars acoperișul corpului comun, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați, și s-au degradat obiecte de mobilier, electrocasnice și elemente de tâmplărie. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau deteriorat. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit“ - au mai precizat reprezentanții ISU Suceava.

Sursa foto: ISU Suceava

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1039

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 502

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 230

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 364

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 594

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 317

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 237

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 400

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 275

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 316

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 571

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 302

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 608

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 253

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1396