Locuitorii din Năvodari şi-au comemorat eroii Nicolae Matei a ciocnit ouă roşii şi a băut bere cu năvodărenii (galerie foto)

Navodari_Nicolae_Matei.jpgEroii căzuţi pe câmpurile de luptă de-a lungul luptelor purtate de armatele române pentru independenţă nu sunt uitaţi în niciun an la Năvodari. Ca de fiecare dată, Ziua Pomenirii Eroilor Neamului, care coincide cu Sărbătoarea Înălţării Domnului, a fost celebrată cu mare fast în oraşul Năvodari.

Ieri, în jurul prânzului, sute de locuitori ai oraşului Năvodari s-au adunat la Troiţa din centrul oraşului, unde au avut loc ceremoniile prilejuite de Ziua Înălţării Domnului şi de Ziua Pomenirii Eroilor Neamului. Printre cei prezenţi s-au numărat consilieri locali, angajaţi ai Primăriei Năvodari, directorul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, Virgil Coman, profesori, preoţi, elevi, părinţi. Ceremoniile au început cu o slujbă de pomenire, care a fost oficializată de un sobor de preoţi.

Edilul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, le-a mulţumit celor care au dat curs invitaţiei Primăriei şi Consiliului Local. Azi avem o sărbătoare dublă: Ziua Pomenirii Eroilor Neamului şi Ziua Înălţării Domnului. Din păcate, eroii rămân din ce în ce mai puţini. Oraşul nostru este tânăr, în plină dezvoltare. De aceea, trebuie să cultivăm tinerei generaţii spiritul civic, de patriotism. Să cultivăm gustul pentru muncă. Mă bucur că la Năvodari suntem o familie mare: administraţia locală, preoţii şi societatea civilă. Acum suntem în plină campanie electorală. Dumneavoastră ştiţi bine intenţiile mele. Oraşul Năvodari se află pe mâine bune. Eu şi consilierii locali ştim bine ce avem de făcut. Oraşul nostru va fi unul european. Vedeţi şi dumneavoastră cum se schimbă oraşul de la lună la lună. Şi pe viitor avem proiecte bune. Împreună, le vom face", a declarat primarul Nicolae Matei. Cei doi veterani rămaşi în viaţă, Anton Adam şi Anton Stoian, au primit din partea Primăriei câte o diplomă de onoare şi câte 200 de lei. „Vă mulţumesc. Tot ce se întâmplă azi se datorează dumneavoastră, domnule Matei", a ţinut să spună veteranul Anton Adam. Ceremoniile au continuat cu câte un spectacol, pregătit de elevii de la cele trei şcoli din Năvodari: Şcoala „George Enescu", Şcoala „Grigore Moisil" şi Şcoala „Tudor Arghezi". În cinstea eroilor neamului au fost depuse coroane de flori. Un moment aşteptat cu nerăbdare de numeroşi năvodăreni a fost cel în care au dat curs invitaţiei primarului Nicolae Matei de a ciocni ouă roşii cu acesta şi de a gusta din berea rece pusă la dispoziţie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidatura i-a fost respinsă de Biroul Electoral Fostul primar, Nicolae Matei își „aruncă" fiul în competiția electorală de la Năvodari!

29 Apr 2024 621

Judecătoria a menținut decizia Biroului Electoral Năvodari în cazul candidaturii lui Nicolae Matei. Mai poate face apel la Tribunal!

28 Apr 2024 419

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 709

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

16 Apr 2024 701

Primăria Năvodari va primi o cauțiune de 500 de lei. Decizia judecătorilor Curții de Apel Constanța

09 Apr 2024 592

„Voi candida și voi și câștiga Primăria Năvodari!“ Tribunalul Constanța a respins cererea lui Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, privind reabilitarea (MINUTĂ)

27 Mar 2024 5639

Judecata s-a terminat! Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Iată când se va pronunța tribunalul

13 Mar 2024 2898

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Azi, primul termen

12 Mar 2024 787

Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ Constanţa Echipa feminină, campioană județeană la categoria Under-10 (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 1281

Curtea Supremă menține decizia prin care s-a încetat procesul penal față de Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, și față de Corina Jianu, fost judecător

21 Feb 2024 2047

Matei Nicolae solicită reabilitarea judecătorească!

13 Feb 2024 1274

Echipe de la Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ din Constanța, calificate în fazele superioare ale ONSS (GALERIE FOTO)

11 Dec 2023 1840

Nicolae Matei, fostul primar Năvodari, trage un semnal de alarmă! „De pe paginile mele de Facebook și de Instagram scrie altcineva, care face reclamă la criptomonede!“

21 Nov 2023 1487

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 august 2023

31 Aug 2023 1087

Cinci fotbaliști de la Farul Constanța, convocați la Naționala Under-16, pentru meciurile cu Cipru

18 Aug 2023 1746