Lucrările de reabilitare a lăcaşului sfânt, aproape de final Credincioşii din Izvoru Mare au prăznuit hramul bisericii (galerie foto)

hram_pestera_biserica.jpgCredincioşii din Izvoru Mare au cinstit ieri, cu ocazia uneia dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, hramul bisericii care poartă acest nume. Aşa cum se obişnuieşte la români şi cum administraţia locală face la fiecare astfel de sărbătoare, peste 150 de localnici din Izvorul Mare au fost cinstiţi la o masă mare la Căminul Cultural din localitate. Bucatele servite de săteni, binecuvântate de trei preoţi, doi din comună şi unul din Tortoman, au fost oferite, ca de fiecare dată, de Primăria Peştera.

Lăcaşul de cult cinstit ieri se află în plin proces de reabilitare. Potrivit celor declarate de primarul Valentin Vrabie, construcţia bisericii a început în anul 1937 şi abia după cel de-al doilea război mondial lucrările au fost finalizate. Aflată pe un vârf de deal, biserica se arată sătenilor şi tuturor celor care trec prin localitate în toată splendoarea sa, fiind, chiar şi în urma reabilitării exterioare, un lăcaş de cult aparte.

hram_pestera_pestera_1.jpgReparaţiile capitale în care a intrat biserica anul trecut erau programate să se finalizeze până la această sărbătoare, însă planurile au fost puţin devansate, sperându-se ca până la finele anului să se finalizeze lucrarea cu totul. Până acum, s-a lucrat la exterior, a fost înlocuit acoperişul în totalitate şi a fost adusă o catapeteasmă nouă, sculptată în lemn. Zidurile lăcaşului de cult, clădite din piatră, au fost spălate şi lăcuite şi s-au efectuat totodată lucrări de consolidare în interior. Potrivit celor declarate de pictorul care se ocupă de această lucrare, Ion Stoica, lucrarea va fi gata într-o lună. Au mai rămas de realizat lucrările la partea de jos a pereţilor bisericii, lucrări care nu sunt foarte complicate şi care nu necesită foarte mult timp. Ulterior vor fi aduse stranele şi încheiate lucrările la catapeteasma bisericii.

După slujba oficiată de trei preoţi, doi din comună şi unul de la Tortoman, credincioşii prezenţi în biserică s-au putut închina la moaştele aduse la biserica din Tortoman.

Într-o aşa zi de sărbătoare, nu a lipsit nici masa care se organizează la fiecare hram în comuna Peştera. Peste 150 de persoane din comună, tineri, copii şi bătrâni, au luat parte la masa organizată cu acest prilej, toţi fiind serviţi cu bucate alese. Primarul comunei, prezent şi el şi la slujbă şi la masa oferită de administraţia locală, s-a declarat bucuros că sătenii au răspuns apelului şi au venit la sărbătorirea hramului, mulţumindu-le tuturor că sunt împreună în această zi de mare sărbătoare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer la un pas de comă alcoolică și fără permis, depistat pe DC 28, în satul Izvoru Mare

08 Apr 2024 699

Știri Constanța Șoferi surprinși încălcând legile! Dosare penale la Medgidia și Ovidiu!

22 Jan 2024 801

O firmă de construcții a fost înființată la Medgidia. Cine sunt asociații și administratorii

18 Nov 2023 1003

Administrația Canalelor Navigabile SA bagă în reparații navele „Izvoru Mare“ și „Costinești 3“ (DOCUMENT)

11 May 2023 1229

Localitatea Peștera, undă verde de la Mediu pentru racordarea la gaze

08 Mar 2023 1109

Primăria comunei Peștera a depus la Mediu un proiect privind înființarea rețelei de distribuție gaze

01 Nov 2022 1339

Două persoane rănite la un accident rutier între Izvoru Mare și Peștera (GALERIE FOTO)

24 Oct 2022 2890

Primăria Peștera a semnat un contract cu Iridex Group Salubrizare SRL (document)

17 Sep 2021 2885

Județul Constanța Dosar penal pentru un șofer băut și fără permis depistat în comuna Peștera

08 Apr 2021 1692

Concurs pentru angajarea unui îngrijitor la Școala Primară nr. 3 Izvoru Mare

24 Oct 2020 2165

Județul Constanța. Accident rutier cu victimă. Un autoturism a intrat într-un stâlp

05 Jun 2020 1605

Şcoala Gimnazială nr. 1 din Peştera, judeţul Constanţa scoate la concurs două posturi vacante. Cine poate participa

20 Mar 2019 1849

Constanţa. Tânăr bănuit de consum de substanțe psihoactive, depistat conducând pe bulevardul I.C. Brătianu

07 Sep 2018 2530

Oficial de la IPJ Constanța. Dinamica accidentului grav de pe raza comunei Peștera. Șoferul cu alcoolemie record. Mașina răsturnată. Stâlpul rupt (galerie foto)

13 May 2018 8604

Județul Constanța. Accident rutier grav. A plecat elicopterul SMURD

12 May 2018 14774