MAI În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră

Vama Isaccea. Foto: ZIUA de ConstanțaÎn ultimele 24 de ore, menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență au rămas principalele obiective ale Ministerului Afacerilor Interne.
 
Efectivele MAI au intervenit la 4.576 de evenimente, 3.304 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.272 circumscrise situațiilor de urgență.
 
Potrivit unui comunicat al MAI, la nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 986 de posibile infracțiuni, 24% dintre acestea fiind din oficiu.
 

„Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 196 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 201 fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 13 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
 
În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 60 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 8 autori în 8 dosare penale cu AN, aflate în evidență.
 
Duminică, în urma acțiunilor de creștere a gradului de siguranță rutieră, echipajele de poliție au reținut 780 de permise de conducere și au retras 254 de certificate de înmatriculare.
 
Polițiștii și jandarmii au constatat 8.330 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,4 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 12 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale în valoare de 13.500 de lei“ - au mai precizat reprezentanții MAI.

 
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.069) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 49 pentru stingerea de incendii și 3 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 4 persoane.
 
Au fost emise 10 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.
 

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 9 persoane aflate în situații de urgență.
 

„În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.387 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
 


De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 72.540 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 45 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
 
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 30%.
 
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 21.487 de mijloace de transport și 94.858 de persoane, dintre care 8.914 cetățeni ucraineni“ - au mai precizat reprezentanții MAI.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazinoul, Comandamentul Marinei de pe faleza Constanța și MINAC, iluminate deja arhitectural (Galerie FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 261

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 275

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 364

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 289

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 384

Primarul din Constanța, dat în judecată de o companie privată! Afaceriștii cer refacerea certificatelor de urbanism pentru mai multe terenuri din Dosarul Retrocedărilor (MOTIVARE)

26 Apr 2024 481

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 272

Licitație de un milion de euro organizată de Sucursala Regională CF Constanța. Sunt vizate lucrări la construcțiile și instalațiile aferente de pe raza SRCF Constanța (D0CUMENT)

26 Apr 2024 312

Expoziția „Constanța anilor '60, '70, '80 - Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice” a arhitectului Radu Cornescu poate fi vizitată la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 289

Eurostat Prețul pentru energie în România, printre cele mai mici din UE

26 Apr 2024 238

Maestrul Gogu Neagoe va face parte din juriul Festivalului Internațional Multietnic al Păstoritului, de la Sarighiol Deal, Beidaud și Tulcea

26 Apr 2024 303

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 515

Festivalul Hustle 2024 de la Costinești, în siguranță. Ce au declarat specialiștii antidrog (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 390

CNAIR Restricții de circulație cu ocazia sărbătorilor pascale pentru autovehiculele de mare tonaj

26 Apr 2024 291

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 497