MAI În ultimele 24 de ore polițiștii și jandarmii au aplicat amenzi în valoare de peste 2 milioane de lei

Poliția în acțiune. Foto: facebook/DGPMBÎn ultimele 24 de ore, angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.166 de evenimente, 2.621 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.545 circumscrise situațiilor de urgență.
 
Potrivit MAI, la nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 798 de posibile infracțiuni. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 139 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 143 de fapte penale și au depistat 15 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
 
Pentru 85 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
 

„Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren au fost retrase 220 certificate de înmatriculare și au fost reținute 400 permise de conducere, dintre care 40 pentru consum de alcool și 4 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
 
Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 5.505 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 165 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 28 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 633 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 588.500 lei.
 
Dintre misiunile pompierilor, 1.267 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 62 pentru stingerea de incendii și 9 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 6 persoane“ - au mai precizat reprezentanții MAI.

 
La rândul lor, polițiștii au salvat o persoană dispărută în medii ostile vieții, iar jandarmii au salvat două persoane aflate în situații critice.
 

„În ultimele 24 de ore un cetățean ucrainean a depus cerere de azil în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.455 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
 
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 149.340 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 75 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
 
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 34,3 %.


 
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.173 de mijloace de transport și 75.740 de persoane, dintre care 7.161 de cetățeni ucraineni“ - au mia menționat reprezentanții MAI.

Citește și: 

Șofer beat și fără permis depistat în trafic la Ciobanu, județul Constanța. Suspectul a încercat să fugă de polițiști

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

02 May 2024 483

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 449

Intervențiile polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 113.000 de lei

27 Apr 2024 610

​Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată câte amenzi au fost aplicate

12 Apr 2024 515

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 476

În ultimele 48 de ore Intervenții ale poliției în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

23 Mar 2024 707

​Acțiune a polițiștilor rutieri, la Constanța! S-a lăsat cu amenzi (FOTO)

18 Mar 2024 671

Amenzi și persoane legitimate, în urma unor acțiuni ale poliției la Tulcea (FOTO)

18 Mar 2024 600

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța. A curs cu amenzi și alte sancțiuni

02 Mar 2024 873

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

29 Feb 2024 838

Două societăți care fac lucrări pe bulevardele Aurel Vlaicu și Mamaia din Constanța, sancționate de polițiști (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 797

Acțiuni ale polițiștilor în zona școlilor din Constanța și Mihail Kogălniceanu. Au fost aplicate mai multe amenzi

17 Feb 2024 751

Razie a polițiștilor IPJ Constanța în stațiunea Neptun! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

17 Feb 2024 655

Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată ce au constatat

14 Feb 2024 595

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța în municipiu și în județ! Au fost aplicate mai multe amenzi

13 Feb 2024 735