Șofer beat și fără permis depistat în trafic la Ciobanu, județul Constanța. Suspectul a încercat să fugă de polițiști

Foto cu rol ilustrativLa data de 6 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Hârșova, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 27 de ani.
 
Potrivit IPJ Constanța, acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
Astfel, la data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 19.15, bărbatul ar fi condus un autoturism pe strada Eroilor din comuna Ciobanu.
 

„Polițiștii i-au efectuat semnal regulamentar de oprire. În momentul opririi, conducătorul auto ar fi coborât din autoturism și ar fi încercat să se sutragă. Polițiștii l-au somat, iar bărbatul s-a supus somațiilor. În continuare, s-a procedat la legitimarea și identificarea acestuia. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, s-a constatat că autoturismul nu are asigurarea de răspundere civilă obligatorie valabilă, iar certificatul de înmatriculare a fost retras. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

 
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
La data de 7 decembrie a.c., bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
Astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, cu propunere legală.

Citește și: 

Șofer băut, depistat la volan, în Topraisar! Ce alcoolemie avea
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 629

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 516

Știri Constanța Depistat în trafic pe DN 39, în comuna Agigea, conducând un autoturism neînmatriculat

21 Apr 2024 616

Știri Constanța Conducător auto beat depistat în trafic pe strada Revoluției din Hârșova. Ce alcoolemie avea acesta

18 Apr 2024 583

Constanța Conducător auto beat, depistat în trafic pe DN 22, în comuna Cogealac. Ce alcoolemie avea bărbatul

11 Apr 2024 562

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer la un pas de comă alcoolică și fără permis, depistat pe DC 28, în satul Izvoru Mare

08 Apr 2024 676

Județul Constanța Șofer beat, urmărit în trafic în localitatea Mihai Viteazu

06 Apr 2024 890

Pericol în trafic pe strada Poporului din Constanța! Șofer la un pas de comă alcoolică, oprit de polițiști

04 Apr 2024 2327

Știri Constanța Conducător auto tras pe dreapta de polițiști! Ce au constatat polițiștii în urma controlului

02 Apr 2024 496

Șofer beat și drogat depistat în trafic în satul Ciobănița, județul Constanța

29 Mar 2024 449

Constanța Șofer beat și fără permis condamnat definitiv la închisoare

27 Mar 2024 688

Șofer beat depistat în trafic în comuna Pecineaga, județul Constanța. Ce alcoolemie a indicat aparatul etilotest

21 Mar 2024 697

Acțiune de amploare în județul Constanța! Șofer beat depistat în trafic pe o stradă din Hârșova!

11 Mar 2024 486

Conducător auto oprit în trafic pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Ce au constatat polițiștii

06 Mar 2024 927

Șofer băut și fără permis, depistat în trafic în cartierul Henri Coandă din Constanța

06 Mar 2024 623