MAI Recomandări pentru o minivacanță în siguranță

Foto cu rol ilustrativ
 
  • Aproximativ 23.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt în această perioadă la datorie pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale, precum și pentru gestionarea eficiență a intervențiilor în situații de urgență.
     
Aproximativ 23.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt în această perioadă la datorie pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale, precum și pentru gestionarea eficiență a intervențiilor în situații de urgență, transmite un comunicat din partea MAI.

Pentru o minivacanță lipsită de neplăceri, recomandăm cetățenilor să aibă în vedere mai multe măsuri de prevenire.

Având în vedere că foarte mulți cetățeni aleg să petreacă această perioadă în alte localități decât cea de domiciliu, rugăm prudență crescută la volan. Adaptați viteza de rulare la condițiile de drum și păstrați o distanță suficientă față de vehiculul din față pentru a putea opri în siguranță. Înainte de a pleca la drum verificați prognoza meteo pentru zonele în care urmează să vă deplasați și renunțați la călătorie atunci când condiții meteorologice sunt nefavorabile sau dacă nu aveți vehiculul echipat corespunzător. Vă reamintim că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei.

Turiștilor care aleg să meargă la munte în aceste zile, le recomandăm să folosească  echipament corespunzător și să  aleagă doar trasee deschise pe timp de iarnă și potrivite cu nivelul de experiență pe munte.

Evitați consumul exagerat de băuturi alcoolice și nu folosiți substanțe psihoactive.

Atunci când vă aflați în locuri aglomerate, inclusiv spații de organizare a unor evenimente publice sau centre comerciale, vă recomandăm să fiți atenți la bunurile personale și să nu afișați bunuri de valoare, accesorii scumpe sau sume mari de bani.
 

„În ceea ce privește utilizarea articolelor pirotehnice, atragem atenția că acestea pot fi extrem de periculoase. Pentru evitarea riscurilor, achiziționați astfel de materiale de la agenți economici autorizați și folosiți-le doar în condiții permise de lege, cu respectarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor și a mediului.

Vă rugăm să vă asigurați că astfel de articole nu sunt folosite de copii.



Pentru a evita aglomerarea în punctele de trecere a frontierei, recomandăm cetățenilor care vor să iasă sau să intre în țară să consulte în prealabil aplicația Traficonline.ro a Poliției de Frontieră care afișează timpii medii de așteptare pentru fiecare punct de control în parte.

Orice situație de pericol poate fi semnalată la numărul unic de urgență 112!”, a încheiat sursa citată.


 
Citește și:
Misiunile efectivelor MAI în ultimele 24 de ore

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

28 Apr 2024 223

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 5. 28 aprilie 2024. În aceste zile ne amintim de caracteristicile Naturii

28 Apr 2024 122

Calendar ortodox 28 aprilie 2024. Sărbătoare cu cruce roşie de Duminica Floriilor. Ce sfinţi sunt sărbătoriţi

28 Apr 2024 738

Știri Constanța azi O persoană decedată găsită în dreptul hotelului Sulina din Mamaia, înecată (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 583

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1152

Stațiunea Mamaia din Constanța, înainte de minivacanță (Galerie FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 391

„Cu 2 MAI puțini“ – pelerinaj din Vama Veche spre locul tragediei de la 2 Mai! „Fie ca vocea noastră să fie ecoul luptei lor pentru dreptate“

27 Apr 2024 488

Bloc de 8 etaje cu parcaj suprateran, pe strada Eliberării din Constanța Dezbaterea publică pentru investiția Calipso Residences SRL va avea loc în luna mai

27 Apr 2024 533

Atlantic Blue Construct SRL s-a mutat cu sediul în satul 2 Mai, comuna Limanu, județul Constanța

27 Apr 2024 268

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța anunță primul spectacol al lunii mai – „Trubadurul”, de Giuseppe Verdi

27 Apr 2024 344

Ce cadouri se fac de Florii? Idei pentru a-i surprinde plăcut pe sărbătoriții zilei

27 Apr 2024 424

Descoperă cum să faci micii la grătar care să îți lase toți invitații cu gura apă!

27 Apr 2024 368

Deliciile grătarului de 1 Mai. Rețete pentru o petrecere reușită

27 Apr 2024 359

Firme Constanța Administrator nou în cadrul Memoso Smart SRL

27 Apr 2024 272

Firme Constanța Modificări în Keyconect SRL. Se închide punctul de lucru din Mangalia și se retrage un asociat

27 Apr 2024 295