Marcel Ciolacu se arată optimist despre intrarea totală în Schengen, după întâlnirea cu Olaf Scholz



Sursa foto: Facebook



 
  • Premierul Marcel Ciolacu a spus, sâmbătă, în cadrul vizitei cancelarului Germaniei, Olaf Scholz, în România, că țara noastră mizează în continuare pe susținerea Germaniei pentru aderarea completă la Schengen și dezvoltarea economiei. 

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere, la Palatul Victoria, cu cancelarul federal german, Olaf Scholz, aflat în vizită în România, potrivit știripesurse.ro.


Discuțiile au vizat aprofundarea relațiilor bilaterale, cooperarea în plan economic și de securitate, aderarea completă a României la Schengen, precum și teme de interes european, în contextul apropiatelor alegeri pentru Parlamentul European.

Premierul Marcel Ciolacu i-a mulțumit omologului din Germania pentru sprijinul țării sale și al său personal pentru aderarea României la Schengen, proces pentru a cărui finalizare țara noastră mizează, în continuare, pe sprijinul Germaniei, astfel încât să fie eliminate cât mai curând și controalele la frontierele terestre.

Ambii înalți oficiali au apreciat, totodată, nivelul excelent al dialogului politic bilateral și al cooperării economice, Germania fiind cel mai important partener comercial al României și al doilea investitor în economia românească.


Citește și
MAE salută aderarea României la spațiul Schengen prin eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiPremierul Marcel Ciolacu -Vom menține ritmul alert al investițiilor

29 Apr 2024 207

Guvernul RomânieiMesajul prim-ministrului Marcel Ciolacu prilejuit de Ziua veteranilor de război

29 Apr 2024 212

Anunț de ultimă oră al premierul Marcel Ciolacu despre salarii și pensii

26 Apr 2024 472

Premierul Marcel Ciolacu-Am încredere că vom reuși să creștem schimburile comerciale

26 Apr 2024 262

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 26 aprilie 2024

26 Apr 2024 280

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 25.04.2024

25 Apr 2024 261

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 416

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 329

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 270

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 24 aprilie 2024

24 Apr 2024 319

Guvernul RomânieiMesajul premierului Marcel Ciolacu transmis cu prilejul Sărbătorii Pesah

23 Apr 2024 257

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 255

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

20 Apr 2024 564

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 615

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 265