Mesajul lui ÎPS Teodosie pentru credincioșii care l-au susținut (VIDEO)






ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului a transmis un mesaj de mulțumire tuturor credincioșilor care l-au susținut și i-au fost alături în demersurile sale pentru obținerea mitropoliei.

„Le mulțumesc tuturor celor ce s-au rugat, am simțit rugăciunea lor în tot acest timp și sunt convins că mergem împreună înainte spre cele luminoase, adevărate și sfinte cu toți credincioșii și slujitorii”

 
De asemenea, întrebat fiind de decizia Sfântului Sinod în ceea ce îl privește, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului a păstrat tăcerea și nu a vrut să facă niciun comentariu pe acest subiect și nici să abordeze tema controversată din ultimul timp a mitropoliei.
 
El a spus că se pregătește de postul mare al Paștelui și a îndemnat credincioșii să facă același lucru și să se roage.
 

„ Nu vorbim acum despre mitropolie, ne pregătim de postul cel mare și ne rugăm. Nu discut despre ce s-a vorbit la Sfântul Sinod”, a spus ÎPS Teodosie.

 
Reamintim că ieri, în ziua de joi, 29 februarie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
 
În urma ședinței, ÎPS Teodosie a fost sancționat cu dojană sinodală scrisă. 

Citește și
ÎPS Teodosie nu face niciun comentariu asupra deciziei Sfântului Sinod, ci se pregătește de Postul Mare(FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 24 – 30 aprilie 2024

23 Apr 2024 649

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 555

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 543

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 750

Debut în instanță pentru ÎPS Teodosie, în procesul legate de salariile de la Universitatea Ovidius! Ce s-a întâmplat la primul termen

19 Apr 2024 569

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 522

ÎPS Teodosie, contra Universității Ovidius, pentru 30.000 de euro! Procesul începe mâine

17 Apr 2024 570

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1514

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

15 Apr 2024 610

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2432

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

11 Apr 2024 517

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

09 Apr 2024 629

Judecătoarea Adriana Stoicescu s-a dezlănțuit după ce ÎPS Teodosie le-a recomandat creștinilor să nu se căsătorească cu femei divorțate

07 Apr 2024 4313

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

05 Apr 2024 742

Unde va sluji IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, în perioada 2-5 aprilie

01 Apr 2024 570