Mihaela Elvira Gherasim Tănase a renunţat la administrarea afacerii din spatele clinicii Pozimed



După ani în care numele Mihaelei Elvira Gherasim Tănase (fostă Chiriac) a fost legat de o parte a afacerilor omului de afaceri Sorin Strutinsky, în ultima vreme, mai multe schimbări s-au petrecut în firmele în care aceasta era implicată. Renunţarea la mandatul de administrator al firmei pe care funcţionează clinica Pozimed, Pozitron Medical, este o decizie neaşteptată, având în vedere că mandatul său nu a încetat la termen.

Mai precis, aşa cum arată informaţiile publice din Monitorul Oficial, Mihaela Elvira Gherasim Tănase şi Sorin Strutinsky erau asociaţi în contextul unor afaceri comune.
Aşa cum cotidianul ZIUA de Constanţa a relatat şi cu alte ocazii, reluăm şi acum povestea pe scurt a afacerilor care conduc la asocierea numelui Mihaelei Elvira Gherasim Tănase cu cel al lui Sorin Strutinsky, care, în aprilie 2010, a fost cooptat în SC Energy Power Services SRL de către asociaţii Niculina Gherasim (mama Mihaelei Elvira Gherasim Tănase, informaţie reieşită tot din datele din Monitorul Oficial) şi Ana Ghemiş. Aşa cum menţiona ZIUA de Constanţa în anul 2010, în urma hotărârii AGA nr. 1 din 8 martie 2010, Niculina Gherasim s-a retras din societate, cesionându-şi părţile sociale către Ghemiş, care urma să deţină 40% din capitalul social, în timp ce Strutinsky avea să devină proprietar peste 60% din SC Energy Power Services SRL. Deloc de neglijat este faptul că firma amintită a fost înfiinţată în 2008 şi, la acea vreme, printre asociaţi s-a numărat însăşi Mihaela Elvira Gherasim Tănase, care, până pe 29 aprilie 2015, fusese nu doar asociat, ci şi administrator al firmei SC Pozitron Medical Investigation SRL, dată la care s-a înregistrat renunţarea sa la mandat.

Modificări recente în firmele în care este implicată

Că Mihaela Elvira Gherasim Tănase este destul de bine conectată la universul Strutinsky - Mazăre - Constantinescu poate reieşi, de asemenea, din faptul că ea a figurat, în decursul timpului, printre altele, ca cenzor supleant la Pomacost SA, una dintre firmele care au câştigat numeroase licitaţii cu Primăria Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa.
În prezent, Mihaela Elvira Gherasim Tănase apare ca asociat doar în firmele Diva’s Saloon SRL (întrerupere temporară de activitate), firmă preluată de la Iulia Bratu, în anul 2009, KLD Services SRL şi  Pozitron Medical SRL. Toate aceste societăţi au avut modificări în lunile aprilie sau mai.
Ca administrator, are un portofoliu mai larg, după cum arată datele de la Registrul Comerţului la data publicării acestui material, ea fiind implicată în această calitate în firmele: CDS Project SRL, Classic SRL, Diva’s Saloon SRL, Ecoprefconstruct SRL, New Open Sector SA, Isis Medical Center SRL, KLD Services SRL şi  Nortech Trade SA, toate având modificări în structura firmei datate la Registrul Comerţului în ultimele şase luni. Aceasta mai apare însă ca administrator şi în Pomacost SA, Terra Med SRL, Vancluse Invest, Internet Link SRL, M.M. Reciclyng SRL şi New Home Construct SA.

Soţia lui Decebal Făgădău, remunerată de Pozitron

Cine apare acum în Pozitron Medical, firma pe care funcţionează centrul medical Pozimed? Pozitron Medical Investigation SRL a fost înfiinţată, potrivit Registrului Comerţului, în iulie 2007. Asociaţi persoane juridice sunt SC Talmage Overseas LTD (99,9959%), cu sediul social în Cipru, iar asociat persoană fizică este Mihaela Elvira Gherasim Tănase (0,0041%). Aşa cum menţionam şi mai sus, până pe 29 aprilie, aceasta a deţinut şi funcţia de administrator, alături de Iuliana Botezatu, dată la care a fost înregistrată demisia sa, potrivit Monitorului Oficial, partea a IV-a nr. 2489 din 20 mai. Firma se ocupă de „alte activităţi referitoare la sănătatea umană“. Un aspect interesant este acela că Monica Gaitanidis Făgădău, soţia viceprimarului cu atribuţii de primar Decebal Făgădau, este salariată a acestei firme. Potrivit declaraţiei de avere depuse anul trecut de vicele Făgădău, soţia sa a avut, în anul fiscal anterior completării documentului (2013), un salariu de 12.180 de lei de la SC Pozitron Medical Investigation SRL.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Laura Mădălina Caraiani, încă patru ani va fi administrator al Pozitron Medical Investigation SRL

18 Mar 2024 559

Centrul Medical Unirea își deschide un nou punct de lucru la Constanța. Unde este situat

21 Jul 2022 3629

Pierderi pentru Pozitron Medical Investigation din Constanța. Firma și-a redus capitalul social

07 Jun 2021 2053

Anunt pierdere acte Pozitron Medical Investigation SRL

18 Feb 2021 1729

Decizia AGA societății Pozitron Medical Investigation are un nou administrator

07 Nov 2020 3338

Primăria Constanța, contract cu Centrul Medical Unirea, asociat majoritar în Pozitron Medical Investigation SRL (document)

06 Feb 2020 2633

A fost majorat capitalul social al Pozitron Medical Investigation, firma care deţine clinica Pozimed din Constanţa

23 Oct 2019 1842

Centrul Pozimed, cumpărat de rețeaua Regina Maria Transferul părților sociale ale Pozitron Medical către Centrul Medical Unirea, publicat în Monitorul Oficial

11 May 2019 3525

Pozitron Medical Investigation SRL are doi asociaţi noi. Povestea societăţii care deţine clinica Pozimed din Constanţa

09 Feb 2019 6069

Campioana contractelor cu statul în domeniul medical de la Constanţa Pozitron Medical Investigation, administratori noi

11 Apr 2018 4149

Revista presei locale

13 Mar 2018 2015

Pozitron Medical Investigation SRL a semnat cu Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa. Cât va câştiga de la unitatea sanitară (document)

02 Mar 2018 3961

Medicul Mohamed Zaher a devenit asociat în Isis Medical Center SRL

15 May 2017 10611

Pozitron Medical, contract pentru radiologie şi imagistică la Spitalul de Boli Infecţioase

20 Feb 2017 2805

Top decontări CAS Constanţa Ce sume au intrat în conturile unor importanţi furnizori de servicii medicale de laborator

11 Aug 2016 7188