Primăria Constanța, contract cu Centrul Medical Unirea, asociat majoritar în Pozitron Medical Investigation SRL (document)


La începutul acestui an, Primăria municipiului Constanța a încheiat un contract de prestări servicii medicale - medicina muncii cu Centrul Medical Unirea SRL. Valoarea contractului este de aproximativ 65.000 de lei fără TVA, respectiv 5.350 de lei pe lună. Durata contractului este de 12 luni.
 
 

Centrul Medical Unirea SRL, în datele Registrului Comerțului


Înființată în anul 1991, firma Centrul Medical Unirea SRL are sediul social în București. Capitalul social subscris, de 68.097.580 de lei, integral vărsat, este compus din 6.809.758 de părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 10 lei. Centrul Medical Unirea SRL este controlată de Royal Capital Investments SARL, cu sediul în Luxemburg. Persoane împuternicite ale firmei, care desfășoară activități de asistență medicală specializată, sunt: Fady Constantin Chreih, Strassberg Matthew David - președinte consiliu de administrație, Hadi Rahimian, Georgescu Cornelia-Nirvana, Csanad Daniel, Copăescu Cătălin Andu, Olimpia Enache.

Vă reamintim că în Monitorul Oficial al României a fost publicată în luna octombrie a anului trecut hotărârea Adunării Generale a Asociaților Pozitron Medical Investigation SRL, cu sediul social în municipiul Constanța. Pozitron Medical Investigation SRL deține clinica Pozimed de pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța.
 
Asociații Pozitron, adică Centrul Medical Unirea SRL, prin reprezentant Elena loniță, în calitate de împuternicit, și Șerban Alexandru Semeniuc, deținând împreună 100% capitalul social al societății, au luat unele decizii importante. Astfel, s-a decis majorarea capitalului social al Pozimed cu suma de 4.543.330 lei, de Ia 1.771.000 euro și 32.000 lei la 1.771.000 euro și 4.575.330 lei, cu aport în numerar, prin emiterea de noi părți sociale.
 
Majorarea de capital social s-a realizat cu aportul ambilor asociați, după cum urmează: Centrul Medical Unirea SRL a contribuit Ia majorarea capitalului social cu aport în numerar de 4.543.190 lei, de Ia 1.771.000 euro și 31.990 lei (reprezentând în total 7.902.210 lei) Ia 1.771.000 euro și 4575.180 lei (reprezentând 12.445.400 lei) iar Șerban Alexandru Semeniuc a contribuit Ia majorarea capitalului social cu aport în numerar de 140 lei, de la 10 lei la 150 lei.

Ca urmare a celor de mai sus, noua structură a capitalului social al Pozimed este: Centrul Medical Unirea SRL va deține de 1.244.540 de părți sociale cu o valoare nominală individuală de 10 lei și o valoare nominală totală de 1.771.000 euro și 4.575.180 lei, reprezentând 99,9988% din capitalul social al Pozimed și Șerban Alexandru Semeniuc va deține 15 părți sociale cu o valoare nominală individuală de 10 lei și o valoare nominală totală de 150 lei, reprezentând 0,0012% din capitalul social al Pozimed.

Povestea Pozitron Medical Investigation SRL


La momentul înființării, societatea a fost fondată de Chiriac Mihaela Elvira, cu 99,69% din capitalul social, și Botezatu Iuliana, cu 0,31 %, din capitalul social. Sediul social al societății a fost stabilit în Constanța. În 2008, Chiriac Mihaela Elvira și Botezatu Iuliana, asociate în Pozitron Medical Investigation SRL, au decis cesiunea de către asociatul Chiriac Mihaela Elvira a 3.180 părți sociale și cooptarea ca asociat a Talmage Overseas LTD, cu sediul social în Cipru, Nicosia, reprezentată legal prin Soula Charilaou.

În urma cesiunii, capitalul societății se împarte astfel: Chiriac Mihaela Elvira - 10 părți sociale, reprezentând 0,31 % din capitalul social, Botezatu Iuliana - 10 părți sociale, reprezentând 0,31% din capitalul social, Talmage Overseas LTD - 3.180 părți sociale, reprezentând 99,38% din capitalul social. Ulterior, în anul 2009, Chiriac Mihaela Elvira, Botezatu Iuliana și Talmage Overseas LTD au decis cesiunea integrală a părților sociale deținute de Chiriac Mihaela-Elvira către Talmage Overseas LTD. După cesiunea părților sociale și retragerea din societate a asociatului Chiriac Mihaela Elvira, capitalul social al societății este deținut astfel: asociatul Talmage Overseas LTD – 3.190 de părți sociale, reprezentând 99,69% din capitalul social; asociatul Botezatu Iuliana - 10 părți sociale, reprezentând 0,31% din capitalul social.



În luna august 2009, asociații Botezatu Iuliana și Talmage Overseas LTD, împreună cu asociatul cooptat Gherasim Mihaela Elvira, au hotărât cesiunea către asociatul Gherasim Mihaela Elvira de către asociatul Talmage Overseas LTD a 10 părți sociale, reprezentând 0,31% din capitalul social al Pozitron Medical Investigation SRL. După cesiunea părților sociale, capitalul social al societății este deținut astfel: asociatul Talmage Overseas Ltd - 3.180 de părți sociale, reprezentând 99,38% din capitalul social; asociatul Botezatu Iuliana - 10 părți sociale, adică 100 lei, reprezentând 0,31% din capitalul social; asociatul Gherasim Mihaela Elvira - 10 parți sociale, reprezentând 0,31 % din capitalul social.

În anul 2010, asociații Botezatu Iuliana, Gherasim Mihaela Elvira și Talmage Overseas LTD au hotărât majorarea capitalului social al societății cu suma de 100.000 euro. După majorare, capitalul social al societății este deținut astfel: Talmage Overseas LTD - 44.180 de părți sociale, reprezentând 99,954% din capitalul social; asociatul Botezatu Iuliana - 10 părți sociale, reprezentând 0,023% din capitalul social; Gherasim Mihaela Elvira - 10 părți sociale, reprezentând 0,023 % din capitalul social.

În luna noiembrie 2010, asociații Botezatu Iuliana, Gherasim Mihaela Elvira și Talmage Overseas LTD au hotărât cesiunea de către asociatul Botezatu Iuliana către asociatul Gherasim Mihaela Elvira a 10 părți sociale, reprezentând 0,023% din capitalul social. După cesiune, capitalul social este deținut astfel: Talmage Overseas LTD - 44.180 de părți sociale, reprezentând 99,954% din capitalul social; Gherasim Mihaela Elvira - 20 de părți sociale, reprezentând 0,046% din capitalul social.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
În secțiunea „Documente“ puteți consulta contractul de prestări servicii medicale – medicina muncii.
 
Citește și:
 

A fost majorat capitalul social al Pozitron Medical Investigation, firma care deține clinica Pozimed din Constanța

Centrul Pozimed, cumpărat de rețeaua Regina Maria Transferul părților sociale ale Pozitron Medical către Centrul Medical Unirea, publicat în Monitorul Oficial

Pozitron Medical Investigation SRL are doi asociați noi. Povestea societății care deține clinica Pozimed din Constanța


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 319

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 323

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 392

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 378

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 409

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 267

CNAIR SA prin Direcția de Drumuri și Poduri cheamă în judecată UAT municipiul Constanța

26 Apr 2024 304

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 568

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 428

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 273

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 685

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 354

Undă verde de la Municipalitate Imobilul ridicat de Primavera Campus SRL în municipiul Constanța, în zona Campusul Universitar, va fi modificat

25 Apr 2024 426

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 429

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 368