Mii de articole pirotehnice, confiscate de polițiștii de frontieră constănțeni (galerie foto)

Poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă au depistat, în zona de competență, un cetăţean român care intenţiona să introducă ilegal în ţară peste 4.300 articole pirotehnice, precum și alte două persoane care ofereau spre vânzare peste 4.800 articole pirotehnice, fără a deține autorizațiile necesare.
 
În data de 30.12.2019, în jurul orei 21.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov – județul Constanța au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în țară, asupra unui autoturism înmatriculat în România, în care se aflau doi bărbați.

Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit în interiorul autoturismului, disimulate în cutii de jucării, 4.368 articole pirotehnice (petarde, artificii și rachete).

Faţă de cele constatate, cetățeanul român R.D., în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza municipiului București, a declarat că articolele pirotehnice îi aparțin și le-a achiziționat din localitatea Ruse (R. Bulgaria) pentru a le folosi cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
 
În aceeași zi și poliţiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial a Poliţiei de Frontieră Constanța, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă, acționând în baza unei informații, au depistat în parcarea unui centru comercial de pe raza localității Constanța, două persoane în vârstă de 29, respectiv 32 de ani, care ofereau spre vânzare diferite articole pirotehnice pe care le aveau depozitate într-un autoturism înmatriculat în România.

 În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit 4.856 articole pirotehnice, pentru care persoanele în cauză nu deţineau autorizaţie sau documente de provenienţă.
 
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de materiale pirotehnice, în valoare totală de 9.000 lei, şi efectuează cercetări în ambele cazuri sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice.    

Sursa foto: Garda de Coastă   
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cetățeni români cercetați pentru pescuit comercial în perioada de prohibiție și comercializare fără documente a peștelui

12 Apr 2021 393

Marinari egipteni cercetați pentru contrabandă cu țigarete

12 Apr 2021 383

Peste 9.000 de pachete de țigări de contrabandă, depistate la bordul unei nave în Portul Constanța

07 Apr 2021 438

Garda de Coastă Articole vestimentare contrafăcute descoperite la Vama Veche

05 Apr 2021 458

Mii de pachete de țigări de contrabandă, depistate la bordul unei nave în Portul Constanța

05 Apr 2021 543

Peste 500 de poliţişti de frontieră vor fi la datorie în judeţele Constanţa şi Tulcea în perioada Paștelui Catolic

02 Apr 2021 626

Ce au descoperit poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa Sud Agigea, în două containere sosite din China

30 Mar 2021 818

Peste 200 kilograme de pește deținut fără documente legale confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni în acest weekend

29 Mar 2021 737

Avea la bord un echipaj de 18 marinari români Control asupra unei nave sub pavilion Malta, intrată în portul Constanța din direcția Turcia

27 Mar 2021 2693

Pixuri de firmă contrafăcute, depistate în Portul Constanța

26 Mar 2021 671

Control la un autoturism în care se aflau doi bărbați din județul Constanța Teste PCR false, descoperite la PTF Vama Veche

24 Mar 2021 1209

Ce au descoperit polițiștii de frontieră de la PTF Vama Veche într-un autoturism sosit din Bulgaria

22 Mar 2021 591

Garda de Coastă Control specific la un container sosit din Hong Kong. Ce au descoperit oamenii legii

22 Mar 2021 1175

Portul Constanța Sud Agigea Căști wireless contrafăcute, depistate într-un container sosit din China

16 Mar 2021 710

Polițiștii au folosit foc de avertisment Garda de Coastă. Pescador turcesc depistat în zona economică exclusivă a României (video)

15 Mar 2021 838