Ministerul Dezvoltării Finanțăm investițiile din regiunile frontaliere cu Ucraina, Moldova și Marea Neagră

Ședință de Guvern
 
  • Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, negocierea și semnarea, de către România, a programelor de finanțare a investițiilor transfrontaliere dintre România și Ucraina, Republica Moldova și țările învecinate Mării Negre.



În perioada 2021-2027, cele 3 programe vor finanța proiecte de cooperare în domenii precum situații de urgență, educație, sănătate, inovare, cercetare, protecția naturii, schimbări climatice, prevenirea riscurilor, cultură, turism, siguranță, securitate și bună guvernanță.

Bugetul programului România-Ucraina este de 54.050.004 de euro, iar investițiile pot fi realizate în județele Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani, Tulcea și oblasturile Zakarpatia, Cernăuți, Odesa și Ivano-Frankivsk.

Programul România-Republica Moldova are un buget de 77.298.439 de euro, în aria eligibilă fiind incluse județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați și întregul teritoriu moldovean.


Bugetul total al Programului Interreg VI-B NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027 este de 72.275.137 de euro, în aria eligibilă fiind incluse Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România (regiunea SE), Turcia și Ucraina.


În perioada 2021-2027, România participă la cele 3 programe, având rol de Autoritate de Management, Secretariat Comun și Autoritate de Audit.


Pentru asigurarea unui cadru transparent de colaborare instituțională, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a organizat dezbateri și a postat pe site-urile www.blacksea-cbc.net, www.ro-md.net și www.ro-ua.net, pentru consultare publică, toate documentele aferente procesului de programare.


În perioada următoare, programele vor fi înaintate Comisiei Europene spre aprobare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 703

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 406

Valeriia Nails SRL. O femeie din Ucraina și-a deschis firmă la Constanța

16 Apr 2024 699

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 471

Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria

15 Apr 2024 741

CSM Constanța box Amalia Niță, pentru a patra oară campioană europeană! (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 829

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 697

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 386

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 624

Papa Francisc i-a încurajat pe politicieni „să se oprească puţin şi să încerce să negocieze" pacea în Ucraina şi în Orientul Mijlociu

07 Apr 2024 470

Autoritatea Vamală RomânăReuniunea grupului vamal regional de coordonare dintre România - Republica Moldova - Ucraina

05 Apr 2024 309

Pe surse Barca răsturnată în apropiere de Tuzla ar aparține Marinei din Ucraina și are la bord sisteme de bruiaj și radare

04 Apr 2024 1187

S-a jucat barajul pentru Euro 2024 Ucraina a completat grupa României

29 Mar 2024 486

Mesajul MAE, în urma atacului din Moscova

23 Mar 2024 647

Istoria Dobrogei - Bibliografie Scutul de la Dura-Europos

23 Mar 2024 2582