Ministerul Sănătății Trei pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia, intubați și ventilați mecanic în spitale din străinătate (DOCUMENT)

Ministerul Sănătății a informat astăzi că trei pacienţi care au fost răniţi în urma exploziilor ce au avut loc în localitatea Crevedia şi care au fost transferaţi în străinătate sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic.

Potrivit Ministerului Sănătăţii dintre cei 10 pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară, şase sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, doi la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni", doi la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.

De asemenea au fost externaţi 32 de pacienţi (31 din spitale din ţară şi unul din Graz, Austria), iar cinci au decedat.

12 răniţi în exploziile de la Crevedia au fost transferaţi în străinătate.

Conform sursei citate dintre aceştia, un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă, arată MS.

Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.

Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică. A fost transferat ulterior într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în tratarea arsurilor.

Al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, respiră spontan, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.

De asemenea, cei doi pacienţi transferaţi în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

„Un pacient transferat la Graz, în Austria, respiră spontan, are o suprafaţă corporală arsă mai mare de 10%, dar prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, fiind stabil hemodinamic.

Pacientul transferat la Viena, în Austria, cu o suprafaţă corporală arsă mai mare de 25%, respiră spontan, este stabil hemodinamic, având stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.



Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck - Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Pacientul transferat la Bergen, în Norvegia, respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat“ - au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății

Citește și: 

Ministerul SănătățiiNoutăți despre pacienții internați în urma exploziilor de la Crevedia (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un pacient rănit în exploziile de la Crevedia, internat în spital! Alte 51 de persoane rănite au fost externate

13 Nov 2023 674

Ajutor financiar din partea Arhiepiscopiei Târgoviștei pentru locuitorii din Crevedia ale căror case au fost afectate de explozii

05 Oct 2023 841

Ministerul Sănătății! Trei pacienți răniți în exploziile de la Crevedia, intubați și ventilați mecanic în spitale din străinătate (DOCUMENT)

13 Sep 2023 798

Ministerul Sănătății Câți pacienți răniți în exploziile de la Crevedia mai sunt în spitale. Trei sunt intubați (DOCUMENT)

12 Sep 2023 670

Patru pacienți răniți în exploziile de la Crevedia, în continuare intubați și ventilați în spitale din străinătate (DOCUMENT)

06 Sep 2023 738

Patronii stației GPL de la Crevedia, reținuți

05 Sep 2023 942

Șase răniți în urma exploziilor de la Crevedia, intubaţi şi ventilaţi mecanic. Cinci sunt la spitale din străinătate (DOCUMENT)

04 Sep 2023 756

Raed Arafat despre exploziile de la Crevedia „Nu avem pompieri morţi! Pompierii noştri răniţi se vor întoarce toţi acasă“ (VIDEO)

03 Sep 2023 1064

Raed Arafat despre exploziile de la Crevedia „Nu spun că a fost totul perfect, dar trebuie analizat totul, înainte de a critica" (VIDEO)

03 Sep 2023 836

LIVE VIDEO Raportul preliminar al intervenției de la Crevedia, prezentat la MAI

03 Sep 2023 915

Oficial de la Ministerul Muncii. Se acordă ajutoare de urgență estimate la 1,5 milioane lei pentru familiile și persoanele afectate de explozia produsă la Crevedia

31 Aug 2023 860

Explozia din Crevedia, în atenția specialiștilor de la INSEMEX Petroșani! Ce tragedii au investigat la Constanța

28 Aug 2023 1370

Ministerul Sănătății 12 pacienți transferați în străinătate și 3 intubați și ventilați mecanic în România în urma exploziilor de la Crevedia

28 Aug 2023 667

Prima reacție a fiului primarului din Caracal, după exploziile de la stația de GPL deținută la Crevedia

28 Aug 2023 1033

Ministerul Sănătății Printre pacienţii care au fost răniţi în incendiul de la Crevedia se numără şi doi nepalezi

28 Aug 2023 812