Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila 35 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost furnizate României. Dintre acestea, 10 milioane au expirat


Sursa foto: Pixabay


 
  • Un număr de 35 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost furnizate României, dintre cele circa 80 de milioane comandate, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, potrivit Agerpres

„Dintre cele 35 de milioane, circa 10 milioane sunt vaccinuri care au fost distruse sau urmează să fie distruse, pentru că au expirat. Mai există încă în unităţile sanitare două milioane de doze care sunt în termen de valabilitate, iar această cantitate se va completa cu încă 1,2 milioane de doze cu vaccinul în formula actuală, ştiţi bine că vaccinul se actualizează periodic. Este vorba despre o cantitate de vaccin pentru care se plătiseră în avans banii încă din anul 2021 şi în felul ăsta se stinge contractul cu unul dintre producători. Peste 20 de milioane de doze s-au folosit, cu precizarea că, fiind vorba, cel puţin în trecut, de flacoane multidoză, o parte dintre doze erau administrate şi o parte nu se puteau administra, pentru că durata de păstrare după deschidere a flaconului era limitată", a spus Alexandru Rafila, sâmbătă, într-o declaraţie de presă.


Potrivit acestuia, cheltuielile de distrugere nu sunt foarte mari.
 

„Probabil că sunt de ordinul sutelor de mii de euro pentru aceste 10 milioane de doze, nu ştiu să vă spun cu exactitate. Oricum, România a plătit în total pentru aceste vaccinuri, pe care le-a primit, 2,5 miliarde de lei. (...) Există încă contractate foarte multe vaccinuri, pe care noi nu le-am mai solicitat. Am avut discuţii separate cu fiecare dintre producători, încercând să găsim soluţii amiabile. Cu unul dintre ei am reuşit să încheiem acest lucru, în sensul că nu ne va mai furniza dozele contractate. Rămânem în continuare cu ceilalţi in discuţii să găsim o soluţie, pentru că (...) suma, vă daţi seama, pentru aproximativ încă 45 de milioane de doze de vaccin este mare", a punctat Alexandru Rafila.


El a precizat că acestea nu au fost plătite şi a explicat că, periodic, exista o notificare din partea Comisiei Europene, în urma căreia un stat trebuia să opteze în termen de cinci zile dacă vrea tranşa respectivă de vaccin sau nu.

Ministrul Rafila a opinat, pe de altă parte, că în cazul achiziţiei de vaccinuri împotriva COVID-19 au fost situaţii în care putea să existe şi „un alt tip de gândire din punct de vedere medical", însă a punctat că este un dosar penal în derulare şi că nu poate face comentarii. 

Citește și
Deciziile din pandemie încep să fie contestate. Cadavrul unei femei din Arad, diagnosticată cu COVID, deshumat

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 413

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 550

Ministrul Alexandru Rafila, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății „Prevenția rămâne cea mai bună strategie în lupta împotriva bolilor”

07 Apr 2024 414

Termenele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare, reduse de la 100 la 35 de zile. Anunțul lui Rafila (DOCUMENT)

15 Jan 2024 969

Ministrul Sănătății, Rafila Sunt spitale cu circuite care nu mai răspund realităţii; vor fi înlocuite, în timp, cu unele noi

03 Jan 2024 719

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila Aproximativ 4.000 de medici au terminat rezidenţiatul; să găsim o soluţie pentru deblocarea posturilor din Sănătate

03 Jan 2024 710

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila Pentru sănătate a fost un an istoric

01 Jan 2024 1019

Ministrul Sănătății Odată cu scăderea acoperirii vaccinale există şi posibilitatea reapariţiei unor boli contagioase, considerate eradicate

07 Dec 2023 835

Ministrul Sănătății, referitor la Fâșia Gaza „Nu putem să ne trimitem colegii într-un teatru de război”

19 Nov 2023 1281

Alexandru Rafila declară Ministerul Sănătății lucrează la înființarea unor centre speciale pentru victimele consumului de droguri

05 Nov 2023 907

Alexandru Rafila pune punctul pe ‘i’- „Nu putem să trecem cu vederea fapte de corupție“

16 Oct 2023 803

Ministrul Alexandru Rafila despre perchezițiile de la Ministerul Sănătăţii - „Este vorba despre două reţineri, un angajat şi un candidat“

11 Oct 2023 1296

Ministerul Sănătății, alături de Israel, prin mobilizarea de personal medical

09 Oct 2023 860

Ministrul Sănătății refuză să-l primească în audiență pe președintele USR Constanța! Anunțul lui Stelian Ion

21 Sep 2023 889

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila „Începe digitalizarea a sute de spitale cu bani din PNRR!”

16 Sep 2023 826