Modificări în Feelters Systems SRL! Schimbare de administrator

 
  • Potrivit Top 300 cei mai bogaţi români - revista Capital (2019), pe locul 155 se află familia Chimişliu. Averea lor a crescut la 38-40 de milioane de euro faţă de anul trecut. Compania Biochem este un nume cu rezonanţă pe piaţa agriculturii, firma fiind înfiinţată în 1991 de către Constantin Chimişliu.
Adriana Mariana Sohodoleanu, din București, și Gabriel Ghimisliu, din Topraisar, județul Constanța, cu domiciliul în București, în calitate de asociați ai Feelters Systems SRL au decis revocarea din funcția de administrator a lui Marius Ionescu. În locul acestuia a fost numit administrator Gabriel Apostol, din Călărași, pe o durată de patru ani.
 
Puterile noului administrator vor fi limitate în următorul sens: pentru orice operațiune care angajează societatea, inclusiv pentru orice plată care trebuie făcută de către societate, în numele societății, este necesară semnătura directorului general și a administratorului societății împreună.
 
„Administratorul care reprezintă societatea cu încălcarea celor mai sus arătate este direct răspunzător, societatea având un drept de a solicita restituirea oricăror sume achitate în numele societății direct de la cel care a făcut plata fără a fi nevoie să demonstreze vreun prejudiciu“, se mai arată în Hotărârea nr. 1 din 21 mai 2021, recent publicată în Monitorul Oficial al României. 
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 28 iulie 2021, SC Feelters Systems SRL (înființată în 2012) are sediul social în Bucureşti, Sectorul 1 și are ca obiect de activitate „Comerţ cu ridicata nespecializat“. 
 
Feelters Systems SRL este condusă de Gabriel Chimişliu și de Adriana Mariana Sohodoleanu, fiecare deținând câte 50% din capitalul social. 
 
Date financiare
 
2020
 
Cifra de afaceri: 1.041.905 lei
Cheltuieli: 843.360 lei

Profit net: 191.739 lei
Angajați: 5 
 

2019
 
Cifra de afaceri: 1.065.199 lei
Cheltuieli: 905.925 lei
Profit net: 175.333 lei
Angajați: 5
 
2018
 
Cifra de afaceri: 941.932 lei
Cheltuieli: 709.380 lei
Profit net: 223.751 lei
Angajați: 5
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 28 iulie 2021, Gabriel Chimişliu apare în GCH Real Estate Advisory SRL, DIS Expres Services SRL, Smart Asig Solutions SRL și Feelters Systems SRL, toate fiind în funcțiune, dar și în GCH Construction Rentals SRL, Avlis Antrepriză SRL, Chimişliu Gabriel Persoană Fizică Autorizată,  GCH Consultants SRL și în Grup Avlis Construct SRL, firme radiate.
 
Adriana Mariana Sohodoleanu figurează în Ash Properties Consulting SRL, The Goodie Bag Company SRL și în Feelters Systems SRL  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Top 2019 oameni de afaceri constănţeni care au investit în agricultură
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța O societate din domeniul agricol și-a schimbat numele și a fost preluată de un asociat nou

27 Apr 2024 375

Atlantic Blue Construct SRL s-a mutat cu sediul în satul 2 Mai, comuna Limanu, județul Constanța

27 Apr 2024 270

Firme Constanța O nouă societate, deschisă în Mangalia. Iată cine o administrează

27 Apr 2024 365

Firme Constanța Nouă firmă în Năvodari. Iată cu ce se ocupă

27 Apr 2024 781

Firme Constanța O nouă agenție imobiliară, deschisă în Valu lui Traian. Iată cine o conduce

27 Apr 2024 378

Firme Constanța Societatea Tismana SRL, convocată în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor. Ordinea de zi

27 Apr 2024 276

Firme Constanța Administrator nou în cadrul Memoso Smart SRL

27 Apr 2024 272

Firme Constanța Administrator nou la Perfect Garden Professional SRL

27 Apr 2024 301

Firme Constanța Modificări în Keyconect SRL. Se închide punctul de lucru din Mangalia și se retrage un asociat

27 Apr 2024 295

Firme Constanța Transter Neptun SA convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționărilor. Iată ordinea de zi

27 Apr 2024 293

Firme Constanța Healthy Distribution SRL anunță modificări importante!

27 Apr 2024 322

Proces între două firme de securitate și Drumuri Județene Constanța SA. Dosarul, pe rolul Curții de Apel

27 Apr 2024 417

Firme Constanța Un nou administrator în cadrul Medical See SRL

25 Apr 2024 437

Firme Constanța Gammadyne PVC Fabrik SRL își deschide un nou punct de lucru

25 Apr 2024 404

Firme Constanța Jump Vibe SRL are un punct de lucru nou

22 Apr 2024 559