Nouă metodă de fraudă bancară Cum au sustras doi bărbați 40.000 de euro


Doi bărbați din Ploiești au patentat o nouă metodă de fraudă bancară.

Au reușit să fure peste 40 de mii de euro cu ajutorul unor numere de telefon și CNP-uri., scrie digi24.ro.

Doi ploieșteni s-au folosit de o metodă de a fura pe care polițiștii nu au întâlnit-o până acum. Ei furau de la cunoscuți pentru că aveau nevoie de numerele de telefon, dar și de date personale, precum CNP.

Bărbații sunau la companiile de telefonie mobilă la care știau că victimele aveau contracte, se dădeau drept titularii contractelor și cereau portarea numărului pe o altă cartelă.

Imediat ce intrau în posesia noii cartele, sunau la băncile la care știau că pagubiții au conturi deschise și cereau resetarea aplicației de internet banking și o primeau printr-un sms.

De aici până la intrarea în posesia banilor mai era doar un pas.

Ei comandau online bunuri de lux din conturile pagubiților.

Procurorii i-au găsit pe infractori în trei săptămâni de la sesizările păgubiților și au ajuns la concluzia că aceștia au furat aproximativ 250 de mii de lei.


Polițiștii spun că este o breșă de securitate, atât la nivelul băncilor, cât și al companiilor de telefonie mobilă și ne avertizează să ne verificăm conturile întotdeauna prin internet banking.


Sursa foto : Arhiva ZIUA de Constanța 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trageri Loto Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro

26 Apr 2024 194

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța deschide o nouă procedură pentru modernizarea Poligonului de tragere! Contract estimat la 170.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 285

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon contractează, cu peste 145.000 de euro, Newbuilding Cons SRL pentru lucrări la Căminul Cultural din Runcu (DOCUMENT)

25 Apr 2024 369

Cumpărări directe Constanța Primăria Siliștea organizează activități de Ziua Copilului, în valoare de 5.000 de euro (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 392

Licitații Constanța Primăria Amzacea cumpără mobilier pentru școlile și grădinițele din comună, cu 92.000 de euro (DOCUMENT)

25 Apr 2024 279

Parlamentul European Este oficial! Plata cash va fi limitată

25 Apr 2024 511

Afaceri Constanța Primăria Crucea plătește peste 24.000 de euro pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind modernizarea unui drum (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 443

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 406

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 614

Evaluate la peste 400.000 euro Peste 63 hectare plantație viță de vie deținute de Premier Drinks SRL în Murfatlar și Poarta Alba, județul Constanța, scoase la licitație (DOCUMENT)

23 Apr 2024 720

Licitații Constanța Hermes SRL, compania familiei directorului ARR, contract de peste 170.000 de euro cu Primăria Mircea Vodă, pentru catering la școală (DOCUMENT)

23 Apr 2024 411

Licitații Constanța Primăria Cerchezu modernizează patru străzi din comună cu 2,19 milioane de euro (DOCUMENT)

23 Apr 2024 341

Cumpărări directe ABADL a bătut palma cu Kity Krentz SRL, din Constanța! Vizată, zona de îmbăiere aferentă litoralului Mării Negre

23 Apr 2024 504

Cumpărări directe Tectonic Green Energy SRL face mentenanță preventivă la centralele termice ale Consiliului Județean Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 309

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia împarte cozonaci de Paște! De unde îi cumpără și ce va scrie pe fiecare ambalaj (DOCUMENT)

23 Apr 2024 375