Actualitate

OMV Petrom, gata să sape două noi sonde de exploatare. Unde sunt localizate

OMV Petrom SA - zona de producţie X, Petromar Constanţa a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa acord de mediu pentru proiectul „Săparea sondelor de exploatare L4 Lebăda Est (gaură nouă din sonda veche L4), respectiv L8A Lebăda Est (gaură nouă din sonda veche L8).
 
Menţionăm că atât sonda L4, cât şi sonda L8 sunt amplasate la nivelul platformei de explorare - dezvoltare şi exploatare petrolieră XVIII Istria, în cadrul Platformei continentale a Mării Negre. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul APM Constanţa, în zilele de luni până vineri, între orele 9.00-13.00, precum şi la sediul beneficiarului OMV Petrom SA. De asemenea, cei interesaţi pot depune eventuale sugestii şi observaţii privind acest proiect.
 
Reamintim că, anul trecut, OMV Petrom SA a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul de prezentare a proiectului „Executarea lucrărilor de săpare a sondei de exploatare LVO7 Lebăda Vest din perimetrul de explorare - exploatare - dezvoltare XVIII Istria“, pentru obţinerea acordului de mediu. Executantul lucrărilor este Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ Constanţa. Memoriul este întocmit conform Ordinului 135/2010 al Ministerului Mediului şi Pădurilor, pentru proiectul „Executarea lucrărilor de săpare a sondei de exploatare LVO7 Lebăda Vest din perimetrul de explorare - exploatare - dezvoltare XVIII Istria“.
 
Realizarea proiectului presupune săparea unei noi sonde de exploatare cu două traiecte în zona de zăcământ, sondă ce va fi amplasată pe platforma fixă suport sonde nr. 6 (PFSS6), slot A din perimetrul de explorare - exploatare - dezvoltare XVIII Istria. Lucrările de săpare a sondei din cadrul perimetrului de explorare - dezvoltare şi exploatare petrolieră XVIII Istria se vor executa în baza avizului Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în curs de elaborare.
 
Din punct de vedere geologic, structura Lebăda Vest este amplasată pe flancul nord-estic al Depresiunii Istria, aparţinând platoului continental românesc al Mării Negre, pe aliniamentul structural Pescăruş - Lebăda Est - Lebăda Vest - Delta - Sinoe, evidenţiat la nivelul depozitelor sedimentare de vârstă Jurasic mediu - Neocomian, Cretacic şi Eocen, structura Lebăda Vest aflându-se la o distanţă de cca 80 Km de Constanţa. Administrativ, structura Lebăda Vest este localizată în cadrul perimetrului de explorare - dezvoltare - exploatare XVIII Istria, respectiv al perimetrului de exploatare - dezvoltare Lebăda Vest. Din punct de vedere morfologic, perimetrul XVIII Istria se află în partea nordică a Depresiunii Istria, cuprinsă între falia Heracleea, la nord, şi prelungirea în domeniul marin a faliei Peceneaga - Camena, la sud. Această depresiune separă şelful nordic (depresiunea Preeuxinică, respectiv extinderea în acvatoriu a Deltei Dunării şi a zonei Tulcea) de şelful sudic (prelungirea în domeniul marin a Platformei Moesice), iar în ansamblul geologic, zona s-ar situa în mare parte pe prelungirea în zona acvatorială a Orogenului Nord-Dobrogean.

Despre OMV Petrom

Conform informaţiilor furnizate de Registrul Comerţului, compania OMV Petrom a fost înfiinţată în 1997. Firma are un capital social subscris de 5.664.410.833,5 lei, integral vărsat, compus din 56.644.108.335 de acţiuni nominative, fiecare în valoare de 0,1 lei. Acţionari persoane juridice sunt Ministerul Energiei, în numele Statului Român, cu 20,639% din capitalul social, Fondul Proprietatea SA, cu 9,9985% din capitalul social, OMV Aktiengesellshaft, cu sediul social în Austria, cu 51,011% din capitalul social, Listă Persoane Juridice, cu 16,2938% din capitalul social, şi Listă Acţionari PPM, cu 2,0583% din capitalul social.
 
Persoane împuternicite sunt: Sevil Shhaideh - membru în consiliul de supraveghere; Hans Christopher Veit - membru în consiliul de supraveghere; Verchere Christina Campbell - membru în directorat, preşedinte al directoratului; Ştefan Waldner - membru în directorat, director financiar; Daniel Turnheim - membru în consiliul de supraveghere; Diaconu - Pintea Lăcrămioara - membru în directorat; Reinhard Florey - membru în consiliul de supraveghere, vicepreşedinte; Rainer Seele - membru în consiliul de supraveghere, preşedinte consiliu de supraveghere; Manfred Leitner - membru în consiliul de supraveghere; Joseph Bernhard Mark Mobius - membru în consiliul de supraveghere; Neil Anthony Morgan - membru în directorat; Jochen Weise - membru în consiliul de supraveghere; Cojocaru Radu Spiridon - membru în consiliul de supraveghere; Peter Rudolf Zeilinger - membru în directorat. Domeniul de activitate principal al societăţii îl reprezintă extracţia petrolului brut, explorarea şi exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale. Potrivit Ministerului de Finanţe, OMV Petrom a raportat pentru anul fiscal 2015 o cifră de afaceri netă de 13.687.616.179 de lei, o pierdere de 630.646.624 de lei şi 15.581 de salariaţi.
 
Citeşte şi:
 
Anunţ făcut de APM Constanţa Executarea lucrărilor de săpare a sondei de exploatare L2A Lebăda Est, în dezbatere publică
 
Investiţie nouă Compania OMV Petrom SA, aviz de gospodărire a apelor pentru executarea lucrărilor în sonda L2 Lebăda
 
Dezbatere publică la APM Constanţa pentru executarea lucrărilor de săpare a sondei de exploatare Lebăda Vest

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce pun la cale ExxonMobil Sucursala Bucureşti şi OMV Petrom SA. Este vizată o investiţie la Tuzla

13 Aug 2018 1764

Anunţ făcut de APM Constanţa Executarea lucrărilor de săpare a sondei de exploatare L2A Lebăda Est, în dezbatere publică

25 Jul 2018 1572

UPDATE Ministrul Carmen Dan, în doliu. Soțul acesteia a decedat!

03 Jul 2018 3863

Contract uriaş între Oil Terminal Constanţa şi OMV Petrom. Ce prevede contractul şi de cine este semnat (documente)

03 Jul 2018 2006

Schimbări în Directoratul OMV Petrom SA

22 Jun 2018 657

Investiţie nouă Compania OMV Petrom SA, aviz de gospodărire a apelor pentru executarea lucrărilor în sonda L2 Lebăda

15 Jun 2018 1430

Consiliul Concurenţei. OMV Petrom va prelua contractele de furnizare de combustibil de aviaţie ale Eurospeed

17 May 2018 489

Primele imagini cu soțul premierului Viorica Dăncilă, în cadrul vizitei de la Vatican

11 May 2018 2429

Este oficial. Christina Verchere, va prelua mandatul de director general al OMV Petrom la începutul lunii mai (document)

19 Mar 2018 622

Schimbări în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom (document)

15 Mar 2018 959

OMV Petrom SA a lansat o licitație de până la 40 milioane de lei. În ce constă achiziția

25 Feb 2018 1035

Schimbări în conducerea OMV Petrom SA. După 12 ani în fruntea companiei, Mariana Gheorghe a demisionat. Cine va prelua atribuțiile acesteia

09 Jan 2018 1097

Este oficial. S-a publicat în Monitorul Oficial Constănțeanca Sevil Shhaideh, numită în conducerea OMV Petrom

11 Dec 2017 18638

Dezbatere publică la APM Constanţa pentru executarea lucrărilor de săpare a sondei de exploatare Lebăda Vest

11 Nov 2017 1319

Aşteaptă răspuns de la APM Constanţa OMV Petrom SA va săpa sonda de exploatare Lebăda Vest din perimetrul de explorare Istria (document+galerie foto)

18 Sep 2017 2770

Dezbatere publică la APM Constanţa pentru proiectul OMV Petrom privind o sondă de explorare în Marea Neagră

26 Jul 2017 1016

Licitaţie atribuită de ARSVOM pentru achiziţia a 500 de tone de motorină marină pentru navigaţie. Ce spune directorul Daniel Manole (document)

18 Jul 2017 2050

Dezbatere publică, la sfârşitul lunii iulie, la APM Constanţa. Este vizat un proiect al OMV Petrom pentru o sondă în Marea Neagră

10 Jul 2017 1637

OMV Petrom scoate la licitaţie un contract de foraj în Marea Neagră. Ce valoare are (document)

20 May 2017 2177

OMV Petrom SA, un nou membru în Directorat. Iată cine este

26 Apr 2017 3454

Studiu de identificare a muniţiei neexplodate pe traseul conductei de transport al gazelor din Marea Neagră

11 Apr 2017 704

Propunerea Directoratului OMV Petrom SA privind distribuirea de dividende pentru 2016, aprobată

23 Mar 2017 1003

Studii propuse pe platforma continentală a Mării Negre. Detalii

03 Mar 2017 1152

OMV Petrom, anunț de ultimă oră cu privire la zona de producție X-Petromar, Constanța

30 Jan 2017 2898

OMV Petrom SA a câştigat peste 75.000 de lei de la Spitalul Judeţean Constanţa (document)

07 Dec 2016 1223

Baza aeromedicală destinată elicopterului SMURD Constanţa va fi inaugurată!

13 Oct 2016 1154

Taxa de pod pentru Feteşti va putea fi achitată prin noi posibilităţi

23 Jul 2016 1888

Rocada mare la OMV Petrom. Despre ce este vorba

22 Jul 2016 1315

Contract între Oil Terminal SA Constanța și OMV Petrom. Valoare și durată

04 May 2016 1259

Consiliul Concurenței a câștigat definitiv procesele cu șase companii petroliere

24 Apr 2016 976

OMV Petrom „umple” tancurile de combustibil ale CN APMC (documente)

07 Aug 2015 1423

Un singur ofertant OMV PETROM SA a „prins” un contract cu CN APMC de peste jumătate de milion de lei (documente)

11 Jul 2015 1860

Dezbatere publică pe tema forajelor ExxonMobil şi OMV Petrom în Marea Neagră

12 May 2015 1197

INCDM Grigore Antipa cumpără motorină de la OMV Petrom SA (document)

23 Apr 2015 1645

OMV Petrom va furniza carburant pentru navele ARSVOM (document)

20 Apr 2015 1276

OMV Petrom SA a încheiat un contract de aproape 8 milioane de euro cu Shark SRL, fosta firmă a lui Gheorghe Oancea (document)

13 Feb 2015 4016

Electrificare CFR SA cumpără motorină de peste un milion de lei de la OMV Petrom Marketing SRL (documente)

03 Dec 2014 1264

ExxonMobil şi OMV Petrom au început forajul pentru un nou zăcământ în Marea Neagră

27 Oct 2014 1389

În regim de scutire de la plata accizei APM a cumpărat combustibil pentru nave de aproape o jumătate de milion de lei (document)

06 Oct 2014 1195

OMV și-ar putea schimba conducerea și strategia de afaceri

18 Sep 2014 774

Petrom a vândut Congaz către GDF SUEZ Energy

31 Jul 2014 1237

Directorul zonal al OMV Petom SA, Gavrilescu Nicolae, trimis în judecată pentru luare de mită

25 Jul 2014 1018

Anunţ Exxon Mobil şi OMV Petrom SA Începe forajul sondei Domino-2 în sectorul românesc al Mării Negre

21 Jul 2014 1270

Director zonal al OMV Petrom, cercetat de DNA pentru luare de mită

28 May 2014 1461

Dacia, cea mai mare companie din România. Află ce cifră de afaceri a avut anul trecut

13 May 2014 959

Combustibil utilizat in procesul tehnologic - Motorina fara biodiesel - 29.10.2013

29 Oct 2013 883

Motorina euro diesel pentru nave, in regim de scutire de la plata accizei - 16.09.2013

16 Sep 2013 937

OMV Petrom a vândut subsidiara Petrom Distribuţie Gaze SRL

10 Jul 2013 1164

OMV Petrom instalează sondă de explorare în Marea Neagră

04 Jul 2013 2183

OMV Petrom solicită aviz pentru o sondă de explorare în Marea Neagră

07 Jun 2013 1943