Organizația USR Medgidia, acuzații la adresa primăriei. Este vizat transportul în comun din municipiu

Primăria Medgidia

Organizația USR Medgidia a ieșit public cu un comunicat de presă cu privire la situația transportului public în comun din localtiate, care a atras atenția politicienilor în urma mai multor sesizări. De altfel, printre problemele principale enunțate de reclamanți se numără condițiile de transport, frecvența scăzută a curselor.
 
USR Medgidia acuză neimplicarea primarului, Valentin Vrabie, care ar fi trebuit să urmărească respectarea clauzelor contractuale.
 
Redăm mai jos comunicatul integral:

 
Dezastrul din serviciul de transport public în comun
din municipiul Medgidia trebuie oprit!

 
Ca urmare a numeroaselor mesaje cu nemulțumiri transmise de către utilizatorii serviciului de transport public din Medgidia, am decis să tragem un semnal de alarmă cu privire la starea dezastruoasă în care se află acest serviciu în municipiul nostru și că trebuiesc luate măsuri urgente pentru ca situația să se schimbe.
 
Printre cele mai mari nemulțumiri ale cetățenilor se enumeră condițiile deplorabile de transport și frecvența foarte scăzută a mașinilor care efectuează acest serviciu atât de blamat de medgidieni. La acestea se adaugă și lipsa de control din partea autorității locale, respectiv a primarului Valentin Vrabie, care reprezintă principala instituție cu atribuții de control și verificare pe clauzele contractuale prin care a operatorul a primit în gestiune delegată serviciul de transport public în comun.
 
De menționat este faptul că Valentin Vrabie este cel care a acordat un nou contract, la finele anului 2016, pentru actualul operator și care nu a inițiat niciun dialog cu acesta pentru rezolvarea deficiențelor semnalate de-a lungul anilor de către cetățeni.
 


Probabil că pentru domnul Vrabie, care nu folosește transportul public în comun, gestionarea eficientă a acestui serviciu și corectarea erorilor ce afectează viețile de zi cu zi ale medgidienilor nu reprezintă o prioritate.
Dacă domnului Vrabie i-ar păsa câtuși de puțin, atunci ar vedea că ar trebui urmărită o serie de indicatori, cum ar fi numărul călătorilor, pentru a verifica sustenabilitatea serviciului și pentru a justifica posibile subvenții din partea Primăriei Medgidia. De asemenea, că trebuie analizată o posibilă trecere de la o gestiune delegată unui operator privat (cum este în prezent), la o gestiune directă făcută de către primărie, în mod complet transparent.
 

Menționăm faptul că propunerile USR Medgidia pentru această soluționarea acestei probleme se mențin și susținem în continuare faptul că acest serviciu trebuie susținut de la bugetul local, fiind necesară gestiunea directă din partea Consiliului Local. Orare fixe afișate în fiecare stație și o formă de monitorizare a gradului de satisfacție pentru calitatea serviciului public din partea călătorilor sunt o necesitate. 
 
Așa cum se întâmpla în alte localități urbane din județ, acest serviciu trebuie să fie asigurat de autoritatea locală, iar Uniunea Europeană încurajează acest fapt prin multitudinea de fonduri europene pe care le acordă pentru achiziția de autobuze nepoluante, iar astfel costul pentru înființarea unui astfel de serviciu se diminuează considerabil”, se transmite în comunicatul remis de USR Medgidia.

 
Precizăm că la începutul lunii decembrie, Primăria Municipiului Medgidia inițiază procedura de consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind consultarea publică și transparența decizională, pentru „Documentația tehnică aferentă procedurii având ca obiect delegarea serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul medgidia, pentru perioada 2022 – 2028”.
 
Valoarea totală a contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local la nivelul Municipiului Medgidia, cu durata de 6 ani este de 23.387.828 lei fără TVA.
 
În prezent, se aplică prevederile din Contractul nr. 245/25.11.2016 încheiat între SC Servcom Adrian SRL și Municipiul Medgidia încetează la data de 25.11.2022.
 
Despre Servcom Adrian SRL
 
Firma a fost înființată în anul 1992, cu sediul social în Medgidia, strada Republicii, județul Constanța. Asociați în firmă sunt Iulian Spânu, cu 97,11% cotă de participare și Elena Spânu, cu 2,88%. Cei doi îndeplinesc și calitatea de administrator în firmă. În anul 2020, firma a raportat 39 de angajați, cu o cifră de afaceri de 3.738.792 lei, cu o pierdere de 317.617 lei.
 
 
Facem precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere de la primarul din Medgidia, Valentin Vrabie, cu privire la comunicatul USR Medgidia, însă demersul nostru nu a fost posibil, edilul nerăspunzând la telefon.

În cazul în care Valentin Vrabie va dori totuşi să transmită un punct de vedere cu privire, acesta va fi publicat în cel mai scurt timp.    

În continuare, am solicitat un punct de vedere și de la Biroul de presă al Primăriei municipiului Medgidia, prin intermediul unei solicitări scrie, însă până la publicarea materialului reprezentanții primăriei nu au răspuns.


 PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

De unde cumpără Spitalul Municipal Medgidia antitrombotice (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi consilieri locali USR de la Medgidia, în negocieri cu PSD Constanța. Unul a candidat și la primărie în 2020!

08 Mar 2024 1121

USR Constanța, acuzații dure la adresa primarului Valentin Vrabie!

07 Apr 2022 2033

Deputatul USR Cristina Rizea a deschis cel de-al treilea birou parlamentar de circumscripție, la Mangalia

25 Jan 2022 3176

Un deputat de Constanța de la USR PLUS deschide un cabinet parlamentar la Medgidia

21 Aug 2021 3682

Sunt tensiuni în USR Medgidia. Liderul filialei este contestat. Președintele Remus Negoi afirmă că se va face o „investigație” în teritoriu!

15 Feb 2021 4666

#alegeriparlamentare2020 Ei sunt viitorii deputați și senatori. Cum s-a votat în municipiile și orașele din județul Constanța?

08 Dec 2020 4684

Fostul city manager al municipiului, Bogdan Moșescu intră în lupta de la Medgidia din partea USR – PLUS

09 Jul 2020 4261

LIVE TEXT + VIDEO USR Constanța prezintă candidatul pentru Primăria municipiului Medgidia (galerie foto)

08 Jul 2020 4211

Diferență de câteva zeci de voturi Numărătoarea paralelă a Alianței USR-PLUS. Rezultatele finale pentru județul Constanța. USR-PLUS, marele câștigător

27 May 2019 2680

Candidatul Alianţei 2020 USR-PLUS la europarlamentare Clotilde Armand se întâlneşte cu electoratul de la Constanţa şi Medgidia

17 May 2019 2368

Clotilde Armand şi parlamentarii USR de Constanţa s-au întâlnit cu locuitorii din judeţ

24 Apr 2017 2537

Echipa USR Constanţa şi Clotilde Armand petrec 1 Decembrie împreună cu constănțenii

01 Dec 2016 3180

USR promite înfiinţarea unui birou parlamentar la Medgidia

01 Nov 2016 2484

Gabriel Cateliu, candidat USR „Viitorul birou parlamentar va fi la Medgidia”

01 Nov 2016 2082