Parlamentul European Este oficial! Plata cash va fi limitată

Sursa foto: Pexels
  • Parlamentul European a adoptat miercuri, 24 aprilie, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
 
  • Legislația conține dispoziții privind vigilența sporită în ceea ce privește persoanele foarte bogate, cu o avere totală în valoare de cel puțin 50 000 000 EUR, excluzând reședința lor principală, o limită de 10 000 EUR la nivelul UE pentru plățile în numerar, cu excepția persoanelor fizice într-un context neprofesional, și măsuri de asigurare a respectării sancțiunilor financiare specifice și de evitare a eludării sancțiunilor.

Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliștii, profesioniștii din domeniul mass-mediei, organizațiile societății civile, autoritățile competente și organismele de supraveghere, vor avea acces „imediat, nefiltrat, direct și liber” la informațiile privind beneficiarii reali deținute în registrele naționale și interconectate la nivelul UE. Pe lângă informațiile actuale, registrele vor include, de asemenea, date vechi de cel puțin cinci ani.

De asemenea, legile conferă unităților de informații financiare (FIU) mai multe competențe pentru a analiza și detecta cazurile de spălare de bani și de finanțare a terorismului, precum și pentru a suspenda tranzacțiile suspecte.

Obligația de diligență la scară largă

Noile legi includ măsuri de diligență sporită și verificări privind identitatea clienților, prin care așa-numitele entități obligate (de exemplu, bănci, administratori de active și criptoactive sau agenți imobiliari și virtuali) trebuie să raporteze activitățile suspecte către unitățile de informații financiare și alte autorități competente. Începând cu 2029, cluburile de fotbal profesioniste de top implicate în tranzacții financiare importante cu investitori sau sponsori, inclusiv activități de publicitate și transferuri de jucători, vor trebui, de asemenea, să verifice identitatea clienților, să monitorizeze tranzacțiile și să raporteze orice tranzacție suspectă către unitățile de informații financiare.

Legislația conține, de asemenea, dispoziții privind vigilența sporită în ceea ce privește persoanele foarte bogate (cu o avere totală în valoare de cel puțin 50 000 000 EUR, excluzând reședința lor principală), o limită de 10 000 EUR la nivelul UE pentru plățile în numerar, cu excepția persoanelor fizice într-un context neprofesional, și măsuri de asigurare a respectării sancțiunilor financiare specifice și de evitare a eludării sancțiunilor.

Monitorizare la nivel central

Pentru a supraveghea noile norme privind combaterea spălării banilor, o nouă Autoritate pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului (AMLA) va fi înființată la Frankfurt. AMLA va avea sarcina de a supraveghea direct entitățile financiare cu cel mai mare risc, de a interveni în cazul în care constată deficiențe în materie de supraveghere, de a juca un rol central pentru autoritățile de supraveghere și de a media litigiile dintre acestea. AMLA va supraveghea, de asemenea, punerea în aplicare a sancțiunilor financiare specifice.

Pachetul privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului (AML/CFT) include cea de-a șasea directivă privind combaterea spălării banilor (AML) (adoptată cu 513 voturi pentru, 25 împotrivă și 33 abțineri), regulamentul UE privind „cadrul unic de reglementare” (adoptat cu 479 voturi pentru, 61 împotrivă și 32 abțineri) și regulamentul privind Autoritatea pentru combaterea spălării banilor (AMLA) (adoptat cu 482 voturi pentru, 47 împotrivă și 38 abțineri).


Următorii pași

Legile trebuie să fie adoptate oficial și de către Consiliu, înainte de a fi publicate în Jurnalul Oficial al UE.
Prin adoptarea lor, Parlamentul răspunde solicitărilor cetățenilor prezentate în concluziile Conferinței privind viitorul Europei, în special propunerea 16 alineatele (1) și (2) privind prevenirea evaziunii fiscale și cooperarea în domeniul impozitării societăților.
 
Citește și

Marcel Ciolacu- „În prima şedinţă de Guvern voi revizui propunerile legate de cash“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Folosește-ți votul. Sau alții vor decide pentru tine” Votul din iunie 2024 va decide direcția în care se va îndrepta Europa în următorii cinci ani

29 Apr 2024 465

Oficial de la Biroul Electoral Central! În ce ordine vor apărea candidații la alegerile europarlamentare pe buletinul de vot

29 Apr 2024 444

Biroul Electoral Central Candidaturile propuse de partidele politice pentru alegerile europarlamentare, definitive! Vezi lista

29 Apr 2024 559

15 partide și 7 candidați independenți au depus candidaturi pentru alegerile europarlamentare

13 Apr 2024 620

Sesizarea ÎCCJ în legătură cu organizarea alegerilor din 9 iunie, analizată de Curtea Constituțională pe 14 mai

12 Apr 2024 546

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 847

ANI Măsuri de prevenție și conștientizare în contextul alegerilor din luna iunie 2024

11 Apr 2024 474

Ce sunt alegerile europene? Câți eurodeputați vor fi aleși? Partide și grupuri politice în Parlamentul european!

09 Apr 2024 685

MAEMinisterul Afacerilor Externe răspunde celor mai frecvente întrebări cu privire la organizarea alegerilor pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024

27 Mar 2024 356

Biroul Electoral Central admite protocolul de constituire a alianței electorale Alianța AUR

23 Mar 2024 772

Secțiunea „Alegeri pentru Parlamentul European - 9 iunie 2024” a fost activată pe pagina de internet a MAE

22 Mar 2024 470

MAESecțiunea „Alegeri pentru Parlamentul European - 9 iunie 2024” a fost activată

22 Mar 2024 421

S-a constituit oficial Biroul Electoral Central. Partidele au desemnat avocați cunoscuți în BEC

16 Mar 2024 742

Iată cine sunt cei 7 judecători de la Înalta Curte care vor face parte din Biroul Electoral Central 2024

15 Mar 2024 779

A fost aleasă ziua când vor fi anunțați cei 7 judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central 2024

14 Mar 2024 583