Patru străini luați în custodie publică și două decizii de returnare emise de polițiștii de imigrări

Sursa foto: IGI




 
  • Poliţiştii de imigrări din Bucureşti au introdus, ieri, în Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre, patru tineri, care au fost transferaţi de autoritățile din Slovacia în baza Regulamentului Dublin. Pe numele altor două persoane au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).
 
La data de 12 decembrie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București au preluat de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă – Otopeni patru tineri, cu vârste cuprinse între 22 și 30 de ani, toți din Nepal, bănuiți de infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
 
Persoanele în cauză au fost introduse în Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre, urmând a fi dispuse și măsuri în consecință.
 
În aceeași zi, polițiștii de imigrări au mai depistat în ședere ilegală două persoane de 20, respectiv 37 de ani, din Iran și Filipine.
 
Față de acestea, polițiștii de imigrări au luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare totală de 2.400 de lei, fiind emise și decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre.
 
De asemenea, la ieşirea din ţară, pe numele celor două persoane va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru perioade de 6 luni, respectiv un an, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform sursei.
 

 
Citește și
Trei străini transferați din Germania în baza regulamentului Dublin

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată care sunt noile modificări aduse aplicației portal al Inspectoratului General pentru Imigrări

17 Apr 2024 461

Polițiștii de imigrări din Constanța au escortat patru bărbați la aeroportul Henri Coandă. Iată pentru ce

11 Apr 2024 532

Trei femei din Etiopia, depistate în județul Constanța în situații ilegale. Ce măsuri au luat polițiștii de la Imigrări

16 Feb 2024 699

14 străini din Bangladesh, Sri Lanka, Egipt și Pakistan, îndepărtați sub escortă de polițiști

28 Jan 2024 652

IGI Aproape 5.000 avize de muncă eliberate de polițiștii de imigrări timp de trei săptămâni

25 Jan 2024 618

Bilanțul polițiștilor de imigrări, în ultimele 72 de ore

22 Jan 2024 598

IGI Acțiunile polițiștilor de imigrări în ultima săptămână

19 Jan 2024 567

Câți cetățeni din Ucraina au cerut azil în România de la începutul războiului?

18 Jan 2024 620

IGI Trei străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

18 Jan 2024 680

Peste 350 de cetățeni străini depistați în situații ilegale în luna decembrie 2023

17 Jan 2024 631

IGI Peste 900 de cereri soluționate de polițiștii de imigrări în weekend

15 Jan 2024 633

IGI Peste o sută de străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

15 Jan 2024 582

IGI 21 de străini îndepărtaţi sub escortă de poliţiştii de imigrări, în ultimele 24 de ore

12 Jan 2024 576

5 străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări în ultimele 24 de ore

11 Jan 2024 597

IGI Sute de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare emise în luna decembrie 2023

10 Jan 2024 623