Personalul sanitar încadrat fără concurs pe perioada stării de alertă poate rămâne pe post. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

Președintele României, foto: Facebook/ Klaus IohannisPreşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, 28 martie, Legea privind reglementarea statutului personalului care, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic, determinate de pandemia de COVID-19, a fost încadrat pe perioadă determinată, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.



Legea creează posibilitatea ca personalul din unităţile sanitare cu paturi, serviciile de ambulanţă, direcţiile de sănătate publică, instituţiile de asistenţă socială, încadrat fără concurs pe perioadă determinată, pe posturi de execuţie, în perioada stării de alertă, să poată ocupa pe durată nedeterminată acelaşi post în cadrul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, prin promovarea unui examen organizat anterior încetării contractului individual de muncă.



Potrivit actului normativ, prin derogare de la legislaţia actuală, Ministerul Sănătăţii şi unităţile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea acestuia, Ministerul Afacerilor Interne şi unităţile şi instituţiile aflate în subordinea, în cadrul şi/sau în coordonarea acestuia, autorităţile administraţiei publice locale şi ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, precum şi instituţiile publice de asistenţă socială, organizează examen, în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic, a ocupat, fără concurs, posturi de execuţie pe perioadă determinată.



Personalul prevăzut de lege poate participa la examenul organizat în vederea încadrării în postul ocupat pe durată determinată din cadrul unităţii unde îşi desfăşoară activitatea.



De prevederile proiectului beneficiază şi medicii angajaţi în structurile nou-create în perioada stării de alertă, în scopul tratării bolnavilor de COVID-19, aceştia putându-se prezenta la examenul organizat de unităţile sanitare cu paturi în specialitatea în care sunt confirmaţi dacă unitatea cu care a încheiat contractul de muncă pe perioadă determinată nu are în structura sa o secţie din aceeaşi specialitate, după caz, la solicitarea unităţii spitaliceşti.



Prin excepţie, se poate organiza examen în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată şi pentru personalul contractual din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi serviciilor de ambulanţă judeţene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, care, în perioada stării de alertă, a ocupat posturi pe perioadă determinată în cadrul celor 2.000 de posturi aprobate pentru aceste instituţii în baza Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările ulterioare.



Modalitatea de organizare şi desfăşurare a examenului se elaborează şi se aprobă prin ordin al ministrului sau, după caz, prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire, în termen de 30 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi.



Prevederile legii nu se aplică pentru personalul care a ocupat funcţii de conducere.


Până la încetarea stării de alertă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordinea şi în coordonarea acestuia, inclusiv funcţiile publice de execuţie şi conducere, pot fi ocupate prin numire, fără concurs, de funcţionari publici sau personal contractual care îndeplinesc cerinţele de ocupare stabilite în fişa postului şi în actele normative specifice domeniului de activitate, aplicabile categoriei de personal cu care este prevăzut a fi încadrat postul vacant, şi criteriile prevăzute de statutele profesionale specifice.


Numirea în cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătăţii se face prin ordin al ministrului şi încetează de drept în cel mult 90 de zile de la data încetării stării de alertă sau înainte de termen, la iniţiativa angajatorului.

Numirea în cadrul unităţilor aflate în subordinea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii se face prin act administrativ al conducătorului instituţiei sau al unităţii angajatoare, cu încadrarea în limita numărului maxim de posturi aprobate de către ordonatorul principal de credite prin statul de funcţii, şi încetează de drept în cel mult 90 de zile de la data încetării stării de alertă sau înainte de termen, la iniţiativa conducătorului instituţiei sau al unităţii angajatoare, mai prevede legea.



Instituţiile şi autorităţile publice pot angaja personal fără concurs, în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă şi exclusiv pentru activităţi legate de aceasta, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 90 de zile de la data încetării stării de alertă.



La data încetării stării de risc epidemiologic şi biologic, personalul angajat în condiţiile prevăzute de proiectul de lege îşi continuă activitatea, cu acordul său, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 90 de zile.

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Apr 2024 891

Termoficare Constanța angajează. Iată ce posturi sunt vacante

11 Jan 2024 1752

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila Aproximativ 4.000 de medici au terminat rezidenţiatul; să găsim o soluţie pentru deblocarea posturilor din Sănătate

03 Jan 2024 706

Premieră în justiția din Dobrogea! Sentință definitivă, la Constanța, pentru lovirea unui şofer de ambulanţă

14 Nov 2023 6687

Spitalul Militar de Urgenţă Constanța angajează personal civil. Ce funcții sunt vacante

02 Jul 2022 2839

Începe procesul! Constanța. Șoferul unei ambulanțe, lovit cu pumnul în față, într-o benzinărie, în timp ce alimenta autospeciala

23 Jun 2022 1430

Termoficare Constanța SRL angajează personal

29 Oct 2021 2312

Unitatea Militară nr. 02145 Constanța angajează. Iată ce post este vacant

27 Oct 2021 2617

Propunerea prin care personalul sanitar ar putea fi obligat să prezinte certificatul de vaccinare la muncă, înregistrată la Senat (document)

16 Oct 2021 1476

Duba de deținuți blocată la Judecătoria Constanța de o șoferiță care a avut o „necesitate fiziologică urgentă și necontrolată“

16 Jul 2021 7131

RADET Constanța angajează. Ce posturi sunt disponibile

06 Jul 2021 3052

RADET Constanța face angajări. Detalii

22 Jun 2021 2334

RADET Constanța face angajări

21 May 2021 2430

RADET Constanța face angajări. Care sunt posturile vacante

07 May 2021 1971

RADET Constanța face angajări

15 Apr 2021 1882