Peste 250 de misiuni executate de pompierii militari constănțeni în această săptămână

Pompieri în timpul intervenției. Foto: Facebook/IGSUÎn perioada 19-23 iunie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 251 misiuni, cele mai multe dintre ele –191, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.

Potrivit unui comunicat al ISU Dobrogea, pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 12  incendii în urma cărora s-au înregistrat doar pagube materiale.
             
În perioada menționată, pompierii militari au intervenit și în cazul a 15 accidente rutiere soldate cu 19 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță,  8 dintre ele fiind ulterior transportată la spital.

De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în  33 alte situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD ori salvare animale captive în medii ostile vieții.

Citește și: 

Eroii zilei! Ei sunt pompierii care au intervenit la stingerea incendiului de la rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Aproximativ 170 de misiuni executate de pompierii militari ai ISU Dobrogea în weekend

08 Jan 2024 591

11 accidente au avut loc în județul Constanța în perioada Anului Nou! 28 de persoane, rănite

03 Jan 2024 692

Constanța Eroii din spatele intervențiilor pe timpul Codului Roșu! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Nov 2023 1010

COD ROȘU la Constanța! Bilanțul ISU Dobrogea „Au fost peste 1000 de apeluri în doar 48 de ore care sesizau diverse situații de urgență în urma furtunii“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Nov 2023 912

Un bătrân de 70 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia din Constanța! Cum putea fi evitată această tragedie

24 Jul 2023 1141

Pompierii ISU Dobrogea au intervenit la peste 160 de solicitări week-endul trecut

22 May 2023 1008

ISU Dobrogea Zeci de misiuni executat de pompierii militari constănțeni în perioada 8-11 mai

12 May 2023 966

Salvatorii ISU Dobrogea, solicitați la peste 150 de misiuni în week-end-ul trecut

08 May 2023 753

Pompierii ISU Dobrogea solicitați la peste 280 de intervenții în minivacanța de 1 mai

02 May 2023 826

Pompierii militari constănțeni, solicitați la peste 230 de intervenții în perioada 24-26 decembrie

27 Dec 2022 1458

Județul Constanța Sute de intervenții pentru salvatorii ISU Dobrogea la sfârșitul săptămânii trecute

22 Aug 2022 1105

ISU Dobrogea În ultimele 24 de ore, echipajele ce deservesc punctele temporare de lucru au intervenit în 32 situații de urgență

12 Jul 2022 1133

UPDATE Două incendii în această noapte. Unul în Constanța, altul în Mamaia, la un minut între ele. Ambele din neglijență sau cu intenție

08 Jun 2021 3199

Pompierii au avut de lucru în această noapte. Au fost incendii la Constanța, Agigea și Lumina

18 Mar 2021 2749

Zeci de intervenţii ale ISU Dobrogea în weekend. Unde au acționat

16 Dec 2019 1701