Peste 960 de copii au circulat cu autobuzele școlare CT Bus, în prima săptămână de la lansarea programului

Peste 960 de copii au circulat cu autobuzele școlare CT Bus în prima săptămână de funcționare a acestui proiect implementat de Primăria Municipiului Constanța.

Toate cele 3 trasee au fost extrem de solicitate atât dimineața cât și la prânz. Numărul copiilor transportați a  crescut de la o zi la alta, de la 144 de școlari în prima zi, până la 245 astăzi, transmite Primăria.


De când sunt urcați în autobuz și până în momentul în care ajung la unitatea de învățământ, cei mici circulă în siguranță, supravegheați de personalul CT Bus, de agenți de la poliția locală, dar și de cadre didactice care urcă pe traseu.

Decebal Făgădău, primarul Municipiului Constanța: "Mă bucur să văd câtă grijă au conducătorul auto, polițistul local, însoțitorii și cei care îi aduc pe copii. Îi rog pe părinți, pe bunici să aibă încredere în noi".

Toate autobuzele CT BUS sunt dotate cu câte 8 camere de supraveghere așa că toți copiii care circulă cu traseele școlare sunt monitorizați permanent.

„Atât copiii cât și părinții se declară foarte încântați de traseele școlare. Ieri, o fetiță a cărei mamă a întârziat și nu a mai reușit să o urce în autobuz, aproape că a refuzat să meargă cu mașina personală la școală pentru că voia să meargă alături de colegi, cu autobuzul. Pentru curajul și determinarea ei de a circula cu traseele școlare, fetița a primit astăzi, din partea conducerii companiei de transport în comun, o diplomă de "Ambasador CT BUS" și alte premii”, precizează Primăria, printr-un comunicat de presă.

Proiectul traseelor școlare se bucură deja de un mare succes iar Primăria Municipiului Constanța mulțumește tuturor părinților care au
încredere în CT BUS, dar și directorilor unităților de învățământ care au găsit soluții pentru preluarea  micuților din autobuz către școala. În prima săptămână de funcționare, pe toate cele 3 trasee au circulat 967 de copii.

         * traseul E1: Gară - bd.Lăpușneanu - Tomis Nord

         * traseu E2: KM5 - str. Cumpenei - str. Soveja - Tomis Nord

         * traseu E3: Palazu Mare - bd. Tomis -Tomis Nord


Pentru o mai bună informare, puteți utiliza aplicația gratuită CT BUS, disponibilă pentru Android și IOS.


De asemenea, Primăria Municipiului Constanța împreună cu CT BUS realizează un studiu cu privire la optimizarea traseelor pentru elevi, cât și pentru implementarea unora noi. În vederea dezvoltării proiectului-pilot ,,Transport de valori'', solicităm părinților / tutorilor legali ai elevilor să completeze un chestionar ce va conduce la centralizarea propunerilor pentru noi trasee școlare. Documentul poate fi completat on-line, descărcat de pe site-ul CT BUS: www.ctbus.ro sau de pe site-ul Primăriei Municipiului Constanta: www.primaria-constanta.ro.

Acesta poate fi solicitat și depus la toate chioșcurile de bilete și abonamente CT BUS sau online, la adresa de e-mail reclamații@ctbus.ro.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CT Bus Atenție, călători! Liniile 5-40 și City tour vor fi deviate în orașul Constanța

26 Apr 2024 210

Anunț important pentru locuitorii și turiștii din Constanța. Autobuzele etajate vor circula în minivacanța de Paște și 1 Mai

26 Apr 2024 319

Aprobarea raportului activității CA-ului CT BUS SA pentru trimestrul II din 2023 se află în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

24 Apr 2024 289

Ședință CLM Constanța CT BUS SA a înregistrat un profit de peste 6,5 milioane de lei în anul 2023 (DOCUMENT)

23 Apr 2024 605

Știri Constanța CT BUS. Linia 100M își reia activitatea! Iată de când

16 Apr 2024 585

CT Bus Traseul liniei 3, modificat în cartierul Tomis Plus, Constanța

09 Apr 2024 430

Constanța! Obsedat sexual, trimis în judecată! Detalii oficiale din ancheta procurorilor

08 Apr 2024 534

Licitații Constanța CT BUS cumpără servicii pentru medicina muncii de la Medical Cermed SRL (DOCUMENT)

02 Apr 2024 593

Constanța Anunț important al CT BUS. Vizate, autobuzele ce circulă pe linia 3

01 Apr 2024 620

Ședința CLM Constanța Aprobarea bugetului pentru venituri și cheltuieli al CT BUS SA pentru 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 477

Licitații Constanța CT Bus SA, achiziție de elemente vitrate pentru autobuze (DOCUMENT)

21 Mar 2024 582

Știri Constanța CT BUS. Traseele liniilor 1, 3 și E1, modificate de vineri

21 Mar 2024 598

Știri Constanța azi CT BUS. Liniile 42,44,48,51,51B și 101, deviate din cauza unor lucrări

21 Mar 2024 658

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 602

Amplă acțiune de control pe liniile CT BUS, în Constanța. Au fost aplicate amenzi (FOTO)

20 Mar 2024 913