Poliția de Frontieră Română Zeci de fapte ilegale descoperite de polițiștii de frontieră în ultimele 24 de ore

Sursă foto: Poliția de Frontieră Română
  • ​În data de 28 octombrie 2023, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) peste 241.200 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 64.100 de mijloace de transport.
     
​În data de 28 octombrie 2023, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) peste 241.200 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 64.100 de mijloace de transport, transmite un comunicat din partea Poliției de Frontieră Română.

Pe sensul de intrare în România au fost 111.160 persoane, dintre care 11.354 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 28 octombrie 2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 6.497.130 cetăţeni ucraineni.

„În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/”, a precizat sursa citată.


În ceea ce priveşte activităţile specifice, în ultimele 24 de ore, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
  • 79 de fapte ilegale (41 infracţiuni şi 38 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 7.600 lei;
  • bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de peste 339.470 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 13 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 24 cetăţeni români din diferite motive legale.

„Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute”, a încheiat sursa citată.



Citește și:
Traficul la frontieră în data de 27 octombrie 2023: Peste 93.000 de persoane, inclusiv 9.045 cetățeni ucraineni, au intrat în România

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1486

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 462

Poliția de Frontieră Română Aeroport Cluj Napoca - Alte 27 de kg de flori de mină posibil din patrimoniul naţional, descoperite într-un colet cargo (GALERIE FOTO)

17 Jan 2024 682

Poliția de Frontieră Situația actualizată a amenzilor la frontieră

14 Jan 2024 725

Poliția de Frontieră Traficul de la frontierele României în ultimele 24 de ore

06 Jan 2024 736

Poliția de Frontieră Situația actualizată a amenzilor la frontieră

04 Jan 2024 568

Traficul de la granițele României din ultimele 24 de ore

03 Jan 2024 597

Politia de Frontiera În primele 11 luni ale anului 2023. Creștere de aproximativ 2,2 ori a cantității de deșeuri descoperite de polițiștii de frontieră la intrarea în țară

30 Dec 2023 619

Poliția de Frontieră Zeci de fapte ilegale constatate de polițiștii de frontieră în ultimele 24 de ore

30 Dec 2023 680

Poliția de Frontieră Română Situația actualizată la frontieră. Mai mulți români nu au fost autorizați să părăsească țara

28 Dec 2023 678

38 de cetăţeni străini, depistați într-un TIR cu textile la PTF Nădlac II

26 Dec 2023 757

Poliția de Frontieră Țigări de contrabandă descoperite pe Aeroportul Internațional Henri Coandă cu ajutorul câinelui Ebasa

26 Dec 2023 889

Poliția de Frontieră Română Situația actualizată la frontieră. Mai mulți români nu au fost autorizați să părăsească țara

26 Dec 2023 756

Traficul de la granițele României. Ultimele date furnizate de autorități

24 Dec 2023 1720

Poliția de Frontieră Română Aproximativ 4,4 milioane pachete cu ţigări, descoperite la frontierele României în primele 11 luni din anul 2023 (FOTO)

24 Dec 2023 669