Poliția Română Mii de amenzi, în valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei, aplicate în ultimele 24 de ore

Poliția. Foto: IPJ Bistrița NăsăudÎn ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.700 de solicitări ale cetățenilor, fiind sesizate peste 700 de infracțiuni.
 
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, la data de 4 iunie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 295 de acțiuni și au intervenit la 2.728 de evenimente, dintre care 2.290 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
 
De asemenea, au fost depistate 14 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
 

„În urma activităților, au fost sesizate 767 de infracțiuni, în cauzele instrumentate fiind dispuse 12 măsuri preventive.
 
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 9.270 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.496.764 de lei.
 
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 157 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 758 de permise de conducere, dintre care 352 pentru viteză, 91 pentru alcool și 6 pentru droguri.
 
Totodată, au fost retrase 271 de certificate de înmatriculare“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.

 
Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, este pregătită să intervină atunci când situaţia o impune.

Citește și: 

MAIÎn ultimele 24 de ore, polițiștii au reținut 758 de permise de conducere (dintre care 91 pentru consum de alcool

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța Amenzi aspre pentru cei care aruncă deșeuri provenite din gospodărie pe domeniul public (FOTO)

25 Sep 2023 446

Acțiuni ale polițiștilor din Constanța. Ce au constatat autoritățile

23 Sep 2023 529

Acțiuni ale polițiștilor din Constanța. Ce au constatat autoritățile

20 Sep 2023 558

Acțiune a polițiștilor din Constanța. Ce au constatat autoritățile (FOTO)

17 Sep 2023 543

Acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză în Constanța

17 Sep 2023 508

Județul Constanța Bărbat, cercetat penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului (FOTO)

17 Sep 2023 588

Acțiune a polițiștilor din Constanța. Câte amenzi au aplicat

14 Sep 2023 513

Poliția Română În ultimele 24 de ore au fost reținute 516 permise de conducere. Cele mai multe, pentru depășirea vitezei

12 Sep 2023 461

Zeci de amenzi aplicate de polițiștii IPJ Constanța! Ce nereguli au fost constatate

10 Sep 2023 471

IPJ Constanța Acțiuni ale polițiștilor. Ce constatări au avut autoritățile

08 Sep 2023 553

Acțiune pentru siguranța transportului de persoane și mărfuri desfășurată de polițiști din Constanța

06 Sep 2023 401

Peste 100 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri din Arad în ultimele 24 de ore

05 Sep 2023 401

Acțiuni ale polițiștilor din Constanța. Ce au constatat aceștia

05 Sep 2023 461

Zeci de amenzi aplicate de polițiștii din Constanța. Ce au constatat autoritățile

04 Sep 2023 468

Zeci de amenzi aplicate în urma acțiunilor desfășurate de polițiștii din județul Constanța

04 Sep 2023 423