Polițiștii au aplicat peste 9.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.38 milioane de lei în ultimele 24 de ore

Poliția. Foto: facebook/DGPMBÎn ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.600 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 9.000 de fapte contravenționale și 771 de permise de conducere au fost reținute.

Potrivit Poliției Române, la data de 19 noiembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 408 acțiuni și au intervenit la 2.625 de evenimente, dintre care 2.228 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

„De asemenea, au fost depistate 14 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 34 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 9.026 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.386.086 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 161 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 771 de permise de conducere, dintre care 306 pentru viteză, 104 pentru alcool și 22 pentru droguri.

De asemenea, au fost retrase 309 certificate de înmatriculare.

Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.


Astfel, la nivel național, 4.180 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Au fost organizate peste 500 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 7.871 de autovehicule și legitimate 12.710 persoane.

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 4.107 testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 149 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.


În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 55 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 21 de conducere sub influența alcoolului și 17 de conducere sub influența drogurilor. Au fost reținute 355 de permise de conducere, dintre care 59 pentru alcool și 147 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 174 de certificate de înmatriculare.

Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.

Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.

Citește și: 

Razie de amploare a polițiștilor Secției 2 Constanța. Au fost aplicate amenzi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 498

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 415

​Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată câte amenzi au fost aplicate

12 Apr 2024 493

Acțiuni de control ale polițiștilor în Constanța, Murfatlar și Năvodari. au fost aplicate amenzi

09 Apr 2024 499

Într-o singură zi Amenzi în valoare de aproximativ 6.200 de lei, aplicate de polițiști în Constanța

19 Mar 2024 408

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

09 Mar 2024 688

Știri Constanța Amenzi în urma acțiunii polițiștilor la Ovidiu (FOTO)

01 Mar 2024 660

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

29 Feb 2024 813

Razie a polițiștilor la Năvodari! Au fost aplicate amenzi

28 Feb 2024 568

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi

19 Feb 2024 607

Acțiuni ale polițiștilor în zona școlilor din Constanța și Mihail Kogălniceanu. Au fost aplicate mai multe amenzi

17 Feb 2024 740

Razie a polițiștilor IPJ Constanța în stațiunea Neptun! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

17 Feb 2024 643

Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată ce au constatat

14 Feb 2024 576

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța în municipiu și în județ! Au fost aplicate mai multe amenzi

13 Feb 2024 725

Razie de amploare în municipiul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Feb 2024 1111