Poliţiştii de frontieră, la datorie în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale

Control la frontieră. Foto: Poliția de FrontierăNe aflăm în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, iar în aceste zile se aşteaptă o creştere semnificativă a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei, în mod special la graniţa cu Ungaria, ca urmare a faptului că mulţi cetăţeni români aflaţi în state ale Uniunii Europene, revin în ţară de sărbători.

„La nivelul Poliției de Frontieră Române au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă.

În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră - 30 km interior de la linia de frontieră, peste 3.800 de poliţişti de frontieră desfăşoară zilnic, la nivelul întregii ţări, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere“ - au precizta reprezentanții Poliției de Frontieră.


Dacă situaţia o impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în ţară, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, pentru operativitate, poliţiştii de frontieră au în dotare staţii mobile de control care pot fi folosite în punctele de trecere a frontierei cu trafic crescut.

„În vederea fluidizării traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.

Astfel, în această săptămână, inspectorul general al PFR a avut o întâlnire cu şeful Poliţiei Naţionale din Ungaria în cadrul căreia s-au purtat discuţii cu privire la desfăşurarea traficului prin cele 12 puncte de trecere a frontierei deschise traficului internaţional la graniţa româno-ungară şi asigurarea forţelor necesare pentru derularea cu operativitate a activităţilor de control, inclusiv în contextul Sărbătorilor Pascale“ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.


Un alt aspect de interes pentru acest sfârșit de săptămână, când se sărbătoreşte Paștele Catolic, este reprezentat de faptul că pe teritoriul Ungariei, circulaţia autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este oprită. Astfel, autorităţile de frontieră din Ungaria au comunicat că circulaţia acestui tip de vehicule este restricţionată, după următorul program:

Intervalul orar (ora României)                                                   Trafic autovehicule cu o capacitate mai mare de 7,5 tone
  • 07.04.2023, intervalul orar 07.00 - ora 23.00                            Restricţionat
  • 07.04.2023, ora 23.00 - 09.04.2023, ora 07.00                        Se circulă
  • 09.04.2023, intervalul orar 07.00 - ora 23.00                            Restricţionat
  • 09.04.2023, ora 23.00 - 10.04.2023, ora 07.00                        Se circulă
  • 10.04.2023, intervalul orar 07.00 - ora 23.00                           Restricţionat
  • 10.04.2023, începând cu ora 23.00                                         Se circulă

În intervalele vizate de restricţii şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din ţara vecină.

În perioada respectivă, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale.

În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care trebuie să tranziteze frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră - www.politiadefrontiera.ro.

Reamintim că la graniţa cu Ungaria sunt deschise 12 puncte de trecere  în regim internaţional după cum urmează:
  • pe raza județului Arad: P.T.F. Nădlac, P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Turnu și P.T.F. Vărşand,
  • pe raza județului Bihor: P.T.F. Salonta, P.T.F. Borș, P.T.F. Borș II, P.T.F. Valea lui Mihai și P.T.F. Săcuieni,
  • pe raza județului Satu Mare: P.T.F. Petea și P.T.F. Urziceni,
  • pe raza județului Timiș: P.T.F. Cenad.

„De asemenea, reamintim că la graniţa cu Ungaria, în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10.00-18.00 (ora României), sunt operaţionale 10 puncte de trecere ocazionale, pe raza judeţelor Satu Mare, Bihor şi Arad. Punctele de frontieră sunt destinate traficului de persoane și autovehicule de până la 3,5 tone și sunt utilizate preponderent de către cetăţenii români și maghiari din localităţile de frontieră.



Date statistice în perioada Sărbătorilor Pascale 2022

În săptămână premergătoare sărbătorilor Pascale din anul 2022, 16-22 aprilie 2022, au trecut frontiera aproximativ 1,21 milioane persoane, atât pe intrare, cât şi pe ieşire, din care aproximativ 930.000 cetăţeni UE şi 280.000 cetăţeni non UE şi peste 300.000 mijloace de transport“ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliţiştii de frontieră, la datorie în perioada premergătoare sărbătorii Floriilor. Iată ce restricții de circulație vor fi la punctele de frontieră din județul Constanța

26 Apr 2024 389

18 cetăţeni străini cu nereguli au fost depistaţi pe aeroporturi în ultima săptămână

20 Apr 2024 429

Poliția de Frontieră Peste 33.000 de persoane verificate în aplicația eDAC în ultima săptămână

14 Apr 2024 420

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 725

În anul 2023, Garda de Coastă și-a îndeplinit toate obiectivele Comandantul Alexandu Oae – Vom menține și în acest an un sistem eficient de supraveghere a frontierei de stat

29 Feb 2024 667

Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore

16 Feb 2024 500

Poliția de Frontieră Captură impresionantă la intrare în țară! Ce au găsit polițiștii de frontieră (GALERIE FOTO)

29 Jan 2024 654

Poliția de Frontieră În ultimele 24 de ore nu s-a permis intrarea în ţară a 23 cetăţeni străini

29 Jan 2024 594

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore. Aproape 8.000 cetățeni ucraineni au intrat în țară

28 Jan 2024 577

Fapte ilegale, amenzi usturătoare și intrări interzise! Date oficiale de la Poliția de Frontieră

27 Jan 2024 567

Poliția de Frontieră În ultimele 24 de ore nu s-a permis intrarea în ţară a 21 cetăţeni străini

26 Jan 2024 577

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

25 Jan 2024 528

Poliția de Frontieră, situație actualizată Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

24 Jan 2024 587

Poliția de Frontieră Aproximativ 6100 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

23 Jan 2024 564

Raport zilnic Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

21 Jan 2024 586