Polițiștii, prezenți în zona Gării Constanța. Au aplicat amenzi (galerie foto+video)

 
  • Polițiștii din Constanța acționează, în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor antisociale     
În această dimineață, polițiștii rutieri, de la ordine publică și transporturi au desfășurat acțiuni, în sistem integrat, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, în zona Gării Constanța.

Scopul activităților este preventiv, polițiștii acționând în vederea conștientizării de către cetățeni a necesității respectării prevederilor legale. Totodată, polițiștii le-au reamintit oamenilor despre obligația purtării măștii de protecție în mijloacele de transport în comun, în spațiile aglomerate, spațiile publice închise și spațiile comerciale.

A fost verificată legalitarea efectuării de curse regulate sau speciale de transport public de persoane, însă fără a fi neglijate și alte categorii de participanți la trafic.

În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 1.600 de lei.  

Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii recomandă conducătorilor auto:
 
- Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
- Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
- Adaptaţi, permanent, viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic!
- Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri riscante sau neregulamentare!
- Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
- Folosiţi centura de siguranţă - vă poate salva viaţa în caz de accident!


Precizăm faptul că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, transmite IPJ Constanța.

Sursa foto: IPJ Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 354

IPJ Constanța Bărbat de 36 de ani din Mangalia, dat dispărut

24 Apr 2024 425

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 417

Tânăr cu comportament suspect, depistat în Gara CFR Constanța! Ce au găsit polițiștii asupra bărbatului

21 Apr 2024 458

Minori nesupravegheați, depistați în Gara CFR din Constanța

17 Apr 2024 565

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 604

Constanța Continuă modernizarea Parcului de la Gară – spațiul verde, extins cu 2000 mp

16 Apr 2024 495

Constanța Se montează gardul ce împrejmuiește Parcul de la Gară! Cum arată acum parcul (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2550

Adolescent de 15 ani dat în urmărire de IPJ Călărași, depistat în Gara CFR Constanța

15 Apr 2024 418

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 472

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 487

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 651

Oficial de la IJJ Constanța despre suspectul de trafic de droguri depistat la Medgidia

26 Mar 2024 749

UPDATE Accident rutier mortal pe autostrada A 2 București-Constanța!

16 Mar 2024 1447

În ce stadiu sunt lucrările de reabilitare a Parcului din zona Gării CFR Constanța (GALERIE FOTO

12 Mar 2024 706