Poliţiştii români au pus în aplicare 21 de mandate europene de arestare în ultima săptămână

Poliția. Foto: IPJ Bistrița NăsăudÎn perioada 31 martie – 6 aprilie 2023, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 645 de persoane, 57 de autovehicule și 38 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
 
Potrivit unui comuni cat al Polișției Române, astfel, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 420 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 

„Poliţiştii români au pus în aplicare 21 de mandate europene de arestare, fiind depistate 106 persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 161 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 8 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen. 
 
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 33 de documente, au fost găsite 49 de autovehicule și 3 plăcuțe de înmatriculare, ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
 
Totodată, 225 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.

 
Dintre acestea, 32 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 23 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 29 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 10 erau semnalate dispărute de autorităţile române.
 
Totodată, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor 8 autovehicule și 5 documente căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța Atenție! Se verifică sirenele – Vezi în ce perioadă

23 Apr 2024 1314

Poliția Română Un bărbat urmărit internațional s-a predat în Franța

19 Apr 2024 358

Atenție, constănțeni! În perioada următoare se vor verifica toate cele 63 de sirene de alarmare publică din Constanța

19 Apr 2024 625

Un fugar român condamnat pentru violarea unei fete de 13 ani a fost prins în Italia

31 Mar 2024 640

Primăria Constanța Atenție, constănțeni! Mâine vor suna sirenele de alarmare publică

28 Mar 2024 739

De Ziua Protecției Civile vor suna toate sirenele din Constanța. Atenționările Primăriei

27 Feb 2024 1046

Atenție, se verifică sirenele de alarmare publică din Constanța!

25 Jan 2024 692

„Rugăm cetățenii să rămână calmi, este doar o verificare a mijloacelor de alarmare“ Sirenele de alarmare publică din Constanța trec prin verificări, joi și vineri!

22 Jan 2024 635

Poliția Română Bărbat urmărit internațional pentru un omor comis în anul 1991, depistat în urma cooperării polițienești cu autoritățile din Germania

04 Jan 2024 691

Nu intrați în panică! Timp de două zile sistemele de alarmare publică din Constanța vor fi verificate. Se vor emite mai multe semnale acustice

17 Oct 2023 1909

IGPR Bărbat din Târgu-Jiu, reținut pentru omor pe teritoriul Belgiei

13 Oct 2023 750

Bilanț 17 mandate europene de arestare, puse în aplicare de polițiștii români în doar o săptămână

10 Sep 2023 832

Sistemele de alarmare publică din Constanța, verificate. Se vor emite mai multe semnale acustice

27 Jun 2023 923

Atenție! Toate sirenele de alarmare publică din Constanța, verificate până la sfârșitul lunii

21 Jun 2023 1093

Constanța dispune de 63 de sirene electronice pentru alarmarea populației! Unde sunt amplasate (FOTO)

12 Jun 2023 1226