Pompieri diagnosticați pozitiv COVID-19. „Lanțul” infectărilor

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al Județului Vaslui sunt trei subofițeri diagnosticați pozitiv SARS-Cov-2 (COVID-19), asimptomatici. Toți cei trei subofițeri sunt de la Detașamentul de pompieri Vaslui. 

Primul subofițer confirmat pozitiv a fost contactul soției sale, aceasta fiind confirmată pozitiv COVID-19 în data de 08.07.2020 (ea lucrează în cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, la Serviciul financiar). Cel de-al doilea subofițer confirmat pozitiv, este coleg de birou cu primul infectat COVID-19. Cel de-al treilea subofițer a participat la misiuni alături de cel de-al doilea infectat și este unul dintre cei patru colegi aflați în izolare. 

Este în curs o anchetă epidemiologică, iar la finalizarea acesteia, în funcție de rezultate vor fi dispuse măsuri. 

Capacitatea operativă a unității nu a fost afectată  Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al județului Vaslui este în permanență instruit în ceea ce privește măsurile de protecție și dezinfectarea spațiilor, în același timp fiind asigurate materialele de protecție și substanțele dezinfectante.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 498

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 660

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 833

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 674

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 814

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 786

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 973

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 816

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 725

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 954

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 754

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 734

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 749

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1051

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1082