Potop in Dobrogea

1186516101.jpg

Dupa saptamani caniculare, Dobrogea a fost lovita de furtuni si ploaie * Codul galben anuntat de autoritati a adus dupa sine inundatii, localitati fara energie electrica si apa, dar si turisti nemultumiti din cauza concediilor esuate

Institutia Prefectului Judetul Constanta, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Dobrogea" si alte institutii judetene abilitate in gestionarea situatiilor de urgenta au intervenit, ieri, in localitatile ce au cazut prada naturii dezlantuite. In urma avertizarilor transmise de la Centrul Meteorologic Regional Constanta privind posibila aparitie a unor fenomene meteorologice periculoase - averse de ploaie, descarcari electrice si, izolat, caderi de grindina, toate primariile au fost atentionate. Ploile torentiale, grindina si vantul puternic au pus, ieri, stapanire pe judet. In localitatea Ion Corvin, au fost inundate noua locuinte, iar in satul Viile, arondat comunei, au fost afectate 50 de gospodarii si patru case. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a intervenit cu doua autospeciale si doua motopompe pentru evacuarea apei din gospodarii. In zona respectiva, drumurile au fost blocate pe o portiune de 15 - 20 de metri, din cauza aluviunilor si a deseurilor angrenate de viitura. Ieri, la prima ora a diminetii, primarul comunei, Marcela Chirea, impreuna cu o echipa de pompieri si reprezentanti ai Directiei Apelor Dobrogea Litoral, s-a deplasat in satul Viile. Seful administratiei publice locale a afirmat ca, la intrarea in sat, "este doar un luciu de apa, iar soseaua nu se mai vedea". "Important este ca nu avem victime omenesti si nici case daramate", a adaugat Marcela Chirea. Daca in Viile apa inca mai exista in cateva beciuri, in comuna, in urma interventiei echipelor de la ISU, ieri dimineata, situatia revenise la normal. Autoritatile locale sustin ca suprafete importante de teren agricol au fost inundate, iar doua gaini si un cal au murit, luati de ape. De asemenea, au fost afectate partial doua poduri de beton si doua podete. Pe DN3 Crangu - Negureni, aluviunile ajunsesera la 30 cm, un stalp Romtelecom a fost pus la pamant de vantul puternic, iar altul era in pericol de a fi luat de viitura. Fantanile din Aliman au fost inundate In satul Florii, apartinand de comuna Aliman, ploile abundente au dus la inundarea tuturor fantanilor din localitate, precum si a doua case si a catorva anexe gospodaresti. Cantitatile mari de precipitatii au produs infiltratii in alte 44 de imobile. In comuna Aliman, o locuinta cu anexe si sapte gospodarii au fost inundate, oamenii incercand sa-si salveze lucrurile din calea apei. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a trimis, ieri dimineata, o cisterna pentru asigurarea apei potabile pentru populatie. De asemenea, luni noaptea, in localitatile Tataru, Cobadin, Chirnogeni, Tuzla, Ion Corvin, Baneasa si Harsova, au fost raportate disfunctionalitati in alimentarea cu energie electrica, iar echipe ale Enel au intervenit, ieri, pentru remedierea situatiei. Prefectul Danut Culetu si subprefectul Adrian Nicolaescu, insotiti de reprezentanti ai ISU si ai altor institutii abilitate sa intervina, s-au deplasat in localitatile afectate de natura dezlantuita. Avertizari si sfaturi pentru cetateni Ieri, prefectul Danut Culetu a convocat Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta, in vederea stabilirii masurilor ce trebuie luate in cazul situatiilor semnalate. De asemenea, participantii la sedinta au stabilit trasee pentru deplasarea in localitatile afectate de ploi. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a transmis o atentionare de fenomene meteorologice periculoase - averse de ploaie (25- 30 l/mp), descarcari electrice si intensificari de vant ce pot lua aspect de vijelie, zonele vizate fiind Mangalia, Cobadin, Rasova si Fetesti. Sistemul noros s-a deplasat spre NV cu o viteza de 40 - 45 km/h. Din datele centralizate ieri la Prefectura, in zona Oltina, Rasova si Aliman se acumulasera pana la 64 l/mp. Codul galben a fost extins, ieri, si pentru zonele: Eforie Sud, Cumpana, Ovidiu, Lumina, Navodari si Constanta. Fenomenele avertizate: averse de ploaie (30 - 35 l/mp), descarcari electrice, intensificari de vant ce vor lua aspect de vijelie si posibila asociere cu grindina. Avand in vedere avertizarea cu cod galben transmisa pentru municipiul Constanta in intervalul orar 10.40 - 12.40, ieri, Institutia Prefectului Judetul Constanta a facut apel catre toti cetatenii ca, in intervalul respectiv, sa evite iesirea din locuinte.

Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 518

Generozitate în Vinerea Mare Surprize pentru copiii spitalizați în Constanța de la echipa Arimex Comexim 2000 SRL (FOTO)

03 May 2024 470

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 930

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 579

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 762

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 430

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 519

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 479

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 770

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 723

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 855

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 782

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 992

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 715

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 670