Premierul Marcel Ciolacu, întrevedere cu vicepremierul Republicii Kazahstan

Foto: facebookPrim-ministrul Marcel Ciolacu l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe vicepremierul Republicii Kazahstan și ministru al Afacerilor Externe, Murat Nurtleu. La întrevedere au participat, de asemenea, viceprim-ministrul Marian Neacșu și ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja.

Potriviit Guvernului României, premierul român a salutat traiectoria ascendentă pe care s-au înscris dialogul politic și cooperarea bilaterală, punctând că Republica Kazahstan este cel mai mare partener economic al României din Asia Centrală. O temă importantă abordată în cadrul întrevederii a fost cooperarea în domeniul energiei, cele două părți fiind de acord să încurajeze dezvoltarea cooperării în scopul de a spori securitatea  aprovizionării pentru statele membre ale UE, dar și pentru Republica Moldova și Ucraina. În această privință, șeful Executivului român a subliniat importanța implicării Republicii Kazahstan în consolidarea rutei de transport internațional care să conecteze Marea Caspică și Marea Neagră.

”Dinamica excelentă a cooperării bilaterale conferă potențialul necesar proiectelor prin care România și Kazahstan pot contribui la dezvoltarea conectivității între Europa și Asia Centrală. Dacă ne raportăm la problematica securității energetice, reconfigurarea rutelor de transport și aprovizionare cu energie, inclusiv energie verde, reprezintă un obiectiv de interes atât în zona Mării Negre, cât și pentru zona Mării Caspice, iar România este pregătită să își asume un rol activ în această direcție”, a declarat premierul Marcel Ciolacu. 


Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre situația regională de securitate în contextul agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei.

Citește și: 

Moșteanu (USR)„O aderare limitată la Schengen echivalează cu praf în ochii românilor”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunț de ultimă oră al premierul Marcel Ciolacu despre salarii și pensii

26 Apr 2024 424

Premierul Marcel Ciolacu-Am încredere că vom reuși să creștem schimburile comerciale

26 Apr 2024 234

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 26 aprilie 2024

26 Apr 2024 244

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 25.04.2024

25 Apr 2024 241

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 379

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 295

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 254

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 24 aprilie 2024

24 Apr 2024 304

Guvernul RomânieiMesajul premierului Marcel Ciolacu transmis cu prilejul Sărbătorii Pesah

23 Apr 2024 245

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 245

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

20 Apr 2024 541

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 596

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 257

MAEDin Agenda de lucru a MAE 18 aprilie 2024, vă semnalăm

18 Apr 2024 319

Guvernul RomânieiPremierul Marcel Ciolacu

18 Apr 2024 285