Premierul Nicolae Ciucă și subordonații săi au donat sânge pentru răniții din Ucraina


Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: Împreună cu mai mulți miniștri, am donat sânge la Spitalul Militar de Urgență „Dr Carol Davila” din București, pentru răniții Ucrainei.


Am făcut astfel considerând necesar să arătăm, prin exemplul personal că suntem alături de cei care au nevoie de sânge.


În prezent, este mare nevoie de aceasta, ținând cont de faptul că, așa cum am anunțat în această dimineață, la nivelul Ministerului Sănătății, am decis să oferim posibilitatea răniților din Ucraina să se trateze în spitalele românești.


Fac apel la cetățeni să doneze sânge pentru a-și arăta solidaritatea cu cetățenii ucraineni aflați în suferință.


De asemenea, am luat o serie de măsuri la nivel guvernamental și continuăm să examinăm toate posibilitățile astfel încât, instituțional, să facem tot ce ne stă în putință pentru a sprijini poporul Ucrainei grav afectat de agresiunea rusă.


Apreciez foarte mult și mulțumesc societății civile pentru mobilizare, astfel încât împreună, să putem sprijini cetățenii ucraineni în momente de mare nevoie., a precizat premierul. 



Sursa foto: Facebook/ Guvernul României 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție la jucăriile oferite în dar micuților de Paște! Ce au găsit vameșii într-un container sosit din China în Portul Constanța

26 Apr 2024 374

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 759

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 429

Valeriia Nails SRL. O femeie din Ucraina și-a deschis firmă la Constanța

16 Apr 2024 703

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 479

Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria

15 Apr 2024 788

CSM Constanța box Amalia Niță, pentru a patra oară campioană europeană! (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 844

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 707

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 387

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 632

Papa Francisc i-a încurajat pe politicieni „să se oprească puţin şi să încerce să negocieze" pacea în Ucraina şi în Orientul Mijlociu

07 Apr 2024 476

Autoritatea Vamală RomânăReuniunea grupului vamal regional de coordonare dintre România - Republica Moldova - Ucraina

05 Apr 2024 311

Pe surse Barca răsturnată în apropiere de Tuzla ar aparține Marinei din Ucraina și are la bord sisteme de bruiaj și radare

04 Apr 2024 1199

S-a jucat barajul pentru Euro 2024 Ucraina a completat grupa României

29 Mar 2024 496

Mesajul MAE, în urma atacului din Moscova

23 Mar 2024 653