12 Dec, 2019 07:20
1235
"Preşedintele Klaus Iohannis va susţine menţinerea unor alocări semnificative pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, două politici comunitare esenţiale datorită contribuţiei lor semnificative la sporirea investiţiilor europene şi continuarea procesului de convergenţă la nivel european. Referitor la combaterea schimbărilor climatice, preşedintele României va pleda pentru continuarea eforturilor la nivelul Uniunii pentru definirea măsurilor menite a sprijini tranziţia către o neutralitate climatică, în vederea adoptării Strategiei pe termen lung a Uniunii Europene privind schimbările climatice, în conformitate cu prevederile Acordului de la Paris", precizează Preşedinţia.
"Cu privire la procesul de retragere a Marii Britanii din UE, preşedintele României va sublinia importanţa încheierii unui parteneriat viitor ambiţios între Uniunea Europeană şi Regatul Unit, care să reflecte valorile şi interesele comune. Preşedintele Klaus Iohannis va pleda, totodată, pentru menţinerea unităţii la nivelul UE27, pentru a avea o voce unitară şi coerentă în cadrul negocierilor privind relaţiile viitoare. În condiţiile în care Acordul de retragere reprezintă un pas necesar pentru consolidarea încrederii între cele două părţi şi o garanţie pentru asigurarea unor relaţii cât mai strânse între Uniune şi Marea Britanie după Brexit, preşedintele României va evidenţia importanţa nu doar a ratificării Acordului de retragere de către ambele părţi, ci şi a implementării depline a acestuia", arată Administraţia Prezidenţială.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: