Preţul stufului aproape că se va dubla anul acesta. Anunțul unui tulcean care se ocupă de recoltatul stufului de aproape 22 de ani

 Preţul stufului aproape că se va dubla anul acesta, din cauza cantităţilor tot mai mici care se recoltează în Deltă şi a cererii din ce în ce mai mari, unii din micii întreprinzători din judeţul Tulcea care fac acoperişuri şi rogojini din stuf susţinând că blocarea importului de sârmă specială din Ucraina, China şi India le afectează activitatea.


Tănase Dobre, în vârstă de 47 de ani, din comuna Jurilovca, se ocupă de recoltatul stufului, realizarea de rogojini şi de acoperişuri din stuf de aproape 22 de ani şi a declarat, pentru AGERPRES, că recoltele de stuf sunt din ce în ce mai slabe.
 

"Comparativ cu anii trecuţi, recolta nu este foarte bună. E pe undeva la 40%. Este din ce în ce mai slab. Nici stufului nu-i convine poluarea şi au fost şi ani cu secetă, alt fapt care influenţează. Cantităţile sunt din ce în ce mai mici", a afirmat Tănase Dobre.


În momentul de faţă, se ocupă de recoltarea stufului şi speră să se deblocheze cât mai curând situaţia importurilor de sârmă specială pentru rogojini şi acoperişuri din stuf.
 

"Deocamdată, recoltăm, din cauză că importurile de sârmă sunt blocate. Este o sârmă foarte subţire care se produce doar prin India, China şi Ucraina, ţări care nu ne pot da la ora actuală. Aşteptăm să mai scape câte o cantitate să putem să facem treabă. Luna viitoare începem să muncim la rogojini", a mai spus Tănase Dobre.


Micul întreprinzător a menţionat că rogojinile sunt cerute în mod special de agenţii economici din judeţul Constanţa şi că în ultima perioadă a crescut şi cererea pentru acoperişurile din stuf.


El a estimat că anul acesta preţul unui maldăr de stuf aproape că se va dubla, din cauza recoltelor slabe şi a cererii mari.
 


"Lipsa stufului de pe piaţă şi cererea mare a forţat creşterea preţurilor. De exemplu, acum doi ani, un maldăr de stuf era 8 lei, iar din ce se preconizează anul acesta se va duce spre 15 lei. Toate materialele de construcţii s-au scumpit", a menţionat Tănase Dobre.




Sursa foto: Pexels 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Eva Nostra“ se reîntoarce pe scena Teatrului „Jean Bart“ Tulcea

01 May 2024 392

Ziua Europei, marcată la Tulcea printr-un spectacol de excepție

01 May 2024 323

Măsurile ISU Delta Tulcea în contextul minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

30 Apr 2024 426

Jandarmii din Tulcea, în dispozitiv, în seara de Înviere și în minivacanța de 1 Mai

30 Apr 2024 549

Engolpionul din aur din colecția Muzeului Național de Istorie a României - o dovadă a prezenţei artei bizantine pe teritoriul ţării noastre

30 Apr 2024 489

Licitații Tulcea Euroest Plus Imobiliare SRL și Troia Premium Construct SRL, contract de peste jumătate de milion de euro pentru reabilitarea unui bloc din Tulcea (DOCUMENT)

30 Apr 2024 367

Ambasadorul Elveției în România, prezent la Tulcea. Ce s-a discutat

30 Apr 2024 359

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 515

Modificări în conducerea unei firme de eoliene din Tulcea, din care face parte și constănțeanul Donchi Pufleni

29 Apr 2024 485

13 absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina, repartizați la IPJ Tulcea

29 Apr 2024 442

Licitații Tulcea Muntenia Invest SRL asfaltează străzile din Agighiol, comuna Valea Nucarilor, cu peste 2,29 milioane de euro (DOCUMENT)

29 Apr 2024 322

Licitații Tulcea ARBDD, contract de peste 260.000 de lei cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare „Delta Dunării“ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 383

IPJ Tulcea a bătut palma cu Progres Experience SRL! Iată ce cumpără polițiștii

29 Apr 2024 372

#DobrogeaDigitală Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

28 Apr 2024 1286

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 499