Primăria Constanța anunță licitația pentru reabilitarea și supraetajarea Școlii „Marin Ionescu Dobrogianu“


Primăria municipiului Constanța anunță o nouă achiziție publică pentru execuţia lucrărilor de construcții în cadrul proiectului „Reabilitare Școala Gimnazială nr.16 Marin Ionescu Dobrogianu”.
Cinci săli de clasă noi, o sală multimedia, videoproiectoare și ecrane de proiecție sau tabletă adjuvantă pentru comunicare dedicată persoanelor cu dizabilități. Acestea sunt doar câteva dintre dotările prevăzute în proiectul de modernizare a Școlii nr. 16.
Valoarea totală estimate este de 5.302.774.09 lei.
Achiziția se referă la un proiect și/sau program finantat din fonduri ale Uniunii Europene în cadrul Programului Operațional Regional – POR.
Persoanele care deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante, implicate în procedura de atribuire sunt: Decebal Făgădău, Babu Dumitru, Răsăuțeanu Costin Ioan, Dinescu Fulvia -Antonela, Niță Mihaela, Nanu Daniela, Merlă Viorica Ani, Drăgan Andreea, Filip Marian, Frigioiu Marcela Mariana, Gheorghe Georgeta, Dobre Oana și Petcu Lenuța.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 07.05.2020, ora 15:00
în SEAP.


Citește și:

Proiect de peste 6 milioane de lei pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu”

Şcoala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu“ se extinde pe verticală. Lucrări de consolidare şi reabilitare (document)

Reabilitarea Şcolii Gimnaziale nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu“, în linie dreaptă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 160

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 158

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 289

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 290

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 341

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 234

CNAIR SA prin Direcția de Drumuri și Poduri cheamă în judecată UAT municipiul Constanța

26 Apr 2024 267

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 517

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 385

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 258

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 593

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 331

Undă verde de la Municipalitate Imobilul ridicat de Primavera Campus SRL în municipiul Constanța, în zona Campusul Universitar, va fi modificat

25 Apr 2024 409

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 422

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 359