Proclamarea solemnă a Anului omagial și comemorativ 2022. „Nimic nu poate înlocui rugăciunea”

  • Prima Sfântă Liturghie din 2022 s-a încheiat la Patriarhie cu momentul solemn de proclamare a tematicilor comemorativă și omagială pentru noul an.

Așadar, 2022 este, în Patriarhia Română, „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, Secretarul Sfântului Sinod, a citit Actul de proclamare. Documentul atestă că Sinodul a aprobat atât această proclamare cât și un program-cadru pentru activitățile teologic-educaționale, culturale și mediatice din Patriarhia Română.

După citirea actului, Patriarhul Daniel a luat cuvântul și a detaliat motivele alegerii acestor tematici și importanța lor.

„Rugăciunea este temelia vieții și creșterii spirituale a omului, este mântuitoare și sfințitoare deoarece ne umple de prezența iubirii lui Dumnezeu cel Atotmilostiv”, a subliniat Preafericirea Sa oferind mai multe îndemnuri scripturistice și amintind că rugăciunea „Tatăl nostru”, este izvorul de inspirație al tuturor celorlalte rugăciuni.

















Nimic nu poate înlocui rugăciunea

Mai departe, Părintele Patriarh a explicat că „rugăciunea, ca prezență și lucrare a Sfântului Duh în omul evlavios aduce mângâiere, pace și bucurie. Ea ne unește cu Preasfânta Treime, Izvorul bucuriei și al vieții veșnice, dar și cu Biserica lui Hristos din toate timpurile și din toate locurile.

„Fără rugăciune nu este Biserică și nici viață creștină. Când pierdem bucuria și pacea sufletului, este semnul sigur că nu ne mai rugăm cum trebuie și cât trebuie. Creștinul ortodox trebuie să se roage cât mai mult fiindcă rugăciunea aduce multă iubire sfântă în inimă, ne unește cu Dumnezeu cel Milostiv, ne ajută să vedem în fiecare om un frate și în fiecare frumusețe a creației un dar de la Dumnezeu. Rugăciunea ne ajută să înfruntăm greutățile vieții și să pregustăm încă din lumea aceasta lumina și bucuria învierii și a vieții veșnice”.

„Nimic nu poate înlocui rugăciunea și nicio activitate nu este mai de preț decât rugăciunea, fiindcă ea ne dăruiește inspirație și putere pentru a rosti cuvântul frumos și pentru a săvârși fapta bună”.


„În contextul restricțiilor cauzate de situația pandemică mondială din ultimii doi ani, s-a constatat și mai mult necesitatea accentuării practicii rugăciunii în viața Bisericii și a credincioșilor. Rugăciunea este izvor de bucurie și de putere spirituală, izvor de pace și de iubire față de Dumnezeu și de semenii noștri. Este, așa cum au spus sfinții rugători, ‹respirația spirituală a sufletului›”.

„Dacă îl chemăm pe Domnul Iisus Hristos stăruitor în rugăciune, zicând: ‹Doamne, mântuiește-ne! Doamne, scapă-ne!›, atunci El prin harul Său vine la noi în suflet, ne luminează și ne întărește. Toate faptele bune ale creștinului și toate gândurile curate sunt roadele rugăciunii sale și ale celor ce se roagă pentru el: preoți, părinți, prieteni evlavioși și oameni buni.

„Pornind de la îndemnul Sfântului Apostol Pavel ‹Rugați-vă neîncetat!›, sub călăuzirea Sfântului Duh și prin practica duhovnicească a Sfinților Părinți, rugăciunea ‹Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-mă pe mine păcătosul!› denumită atât ‹Rugăciunea minții›, cât și ‹Rugăciunea inimii› a devenit calea cea mai bună pentru luminarea sufletului și sfințirea vieții creștinului”.


În partea a doua a cuvântului său, Patriarhul a argumentat faptul că „în contextul împlinirii a o mie de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Simeon Noul Teolog (1022) și a trei sute de ani de la nașterea Sfântului Paisie de la Neamț (1722), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 drept „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

În continuare, Patriarhul a prezentat date din viața celor trei sfinți precum și despre cele trei perioade de revigorare spirituală în istoria Bisericii care se leagă de numele lor.

Ceremonia s-a încheiat cu prezentarea celor două icoane ale Anului omagial și comemorativ 2022: Reprezentarea „Maica Domnului-Oranta” și icoana Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.

De la strană, Arhid. Mihail Bucă și alți membri din Grupul psaltic Tronos au intonat Condacul „Apărătoare Doamnă”, troparele celor trei sfinți amintiți, dar și un imn special creat recent de Pr. Cristian Alexandru – „Imnul rugăciunii isihaste”.























Sursa foto-text: basilica.ro. 

Sursa video: Facebook/ TRINITAS TV 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 538

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

15 Apr 2024 607

Preotul care a fost ucenic al lui Arsenie Boca s-a stins din viață

13 Apr 2024 1191

Calendar ortodox, 13 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

13 Apr 2024 2718

Credincioșii musulmani sărbătoresc, timp de trei zile, Ramazan Bayram

10 Apr 2024 3429

Economistul Ilie Șerbănescu s-a stins din viață. Fostul ministru avea 81 de ani

08 Apr 2024 747

Calendar-ortodox 1 aprilie 2024. Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

01 Apr 2024 686

Calendarul ortodox pomenește un mare și important sfânt la data de 28 martie 2024

28 Mar 2024 706

Programul Liturgic al IPS Teodosie. Slujbe la Constanța și Suceava

25 Mar 2024 654

​Începutul Postului Mare și praznicul Bunei Vestiri Programul Arhiepiscopului Tomisului, în perioada 17-25 martie

16 Mar 2024 1090

Dascăl înjunghiat în biserică în timpul unei slujbe, la Buzău!

10 Mar 2024 795

Prefectul județului Constanța, la comemorarea militarilor decedați în dublul accident aviatic - „A rămas multă durere în sufletele celor apropiați“

02 Mar 2024 655

Constanța Pilotul aeronavei MiG 21 LanceR prăbușită în urmă cu doi ani, comemorat la locul tragediei (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 1139

LIVE VIDEO Militarii decedați în dublul accident aviatic din apropiere de Cogealac, comemorați la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2072

Se împlinesc doi ani de la dublul accident aviatic din județul Constanța! Opt militari au murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2066