Prognostic foarte rezervat în privința unuia dintre copiii aruncați de mamă pe fereastra unui hotel din Botoșani

Foto cu rol ilustrativ
  • Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi sunt rezervaţi în ceea ce priveşte prognosticul de viaţă al copilului care a fost aruncat, alături de fratele său, de mama sa de la primul etaj al unui hotel din municipiul Botoşani, confrom AGERPRES.
 
Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi sunt rezervaţi în ceea ce priveşte prognosticul de viaţă al copilului care a fost aruncat, alături de fratele său, de mama sa de la primul etaj al unui hotel din municipiul Botoşani, confrom AGERPRES.
 
Directorul medical al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, dr. Marius Dabija, a declarat că băiatul în vârstă de 2 ani şi 11 luni a fost adus în cursul nopţii de duminică şi internat la Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă, prognosticul fiind foarte rezervat.
 

„Pacientul a fost adus în stare foarte gravă, în comă profundă, scorul Glasgow al nostru este de patru, un scor foarte aproape de ce numim noi moarte cerebrală. Nu sunt leziuni care să poată fi rezolvate neurochirurgical. Este o contuzie cerebrală gravă, difuză, cu leziuni axonale difuze, care nu pot beneficia de un tratament chirurgical. Am reuşit doar să îi punem un captor de presiune intracraniană, care ne poate ajuta pentru tratamentul specific terapiei intensive. Dacă starea lui va permite vom face şi o examinare cu rezonanţă magnetică, pentru a aprecia mai bine toate leziunile. Deocamdată este foarte instabil hemodinamic, prognosticul este foarte rezervat”, a declarat dr. Marius Dabija.

 
Reamintim că în cursul nopţii de duminică spre luni, doi copii de 2 şi de 3 ani au fost aruncaţi de mama lor de la primul etaj al unui hotel din municipiul Botoşani, femeia ameninţând că se aruncă şi ea de la etaj. Copiii au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la o unitate spitalicească. Ulterior, unul dintre aceştia a decedat. Mama copiilor a fost dusă la o unitate medicală pentru evaluarea stării de sănătate.
 
În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de omor şi tentativă la omor, cercetările fiind preluate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Caz șocant la Botoșani! O femeie și-a aruncat copii de 2, respectiv 3 ani de la balconul unui hotel. Unul dintre micuți a murit

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.