Programul întreruperilor planificate în localitățile din județul Constanța

  • E-Distribuție: Programul întreruperilor planificate în județul Constanța.
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, transmite E-Distribuție Dobrogea.
Judetul Constanţa
 
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Marţi , 24 Noiembrie 2020
Localitatea Rasova - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Municipiul Constanta, cu strazile: Ostrov, Gladiolei, Vulturului, Amzacea, Bravilor, Restaurant "Hanul Amzacea" - strada Amzacea nr. 7, Carmangeria "La Selin" - strada Gladiolei nr. 2, Aprozar Legume "Adivin 95" - strada Luptatori nr. 12-14 – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Orasul Cernavoda, cu strazile: Anghel Saligny, Ovidiu (cladire Primarie), Nicolae Balcescu, Mircea cel Batran, Gheorghe Asachi si Alexandru Vlahuta - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Ciobanu, cu strazile: Visinului; Avram Iancu; Vasile Alexandri si Closca - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Dorobantu, cu strazile: Abatorului; Nicolae Balcescu; Aurel Vlaicu; Verde si Steagului - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Municipiul Constanta, cu blocurile: L92, L94, L95 și L96 - aleea Garofitei nr. 17-21; Hotel si Restaurant "Ambra" – b-dul 1 Decembrie 1918 nr. 12 – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Miercuri, 25 Noiembrie 2020
Municipiul Constanta, cu strada Callatis intre nr. 1-15 – întrerupere parţialã. 08:00 - 12:00
Localitatea Rasova - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Localitatea Ciocarlia de Jos, cu zona Stelacer si Eoliana 4MW Ciocarlia - intrerupere partiala. 09:00 - 15:00
Localitatea Ciobanu, cu strazile: Unirii, Avram Iancu; Alexandru Lapusneanu si Pacii - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Orasul Cernavoda, cu strazile Seimeni, Dunarii, Viitorului si Crinului - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Dorobantu, cu strazile: Abatorului; Nicolae Balcescu; Aurel Vlaicu; Verde si Steagului - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Municipiul Constanta, cu Magazin Dedeman – b-dul Tomis nr. 391 – întrerupere totalã. NOTA: Întrerupere la cerere client. 10:00 - 14:00
Joi , 26 Noiembrie 2020
Municipiul Constanta, zona Centru, cu strazile: Stefan cel Mare nr. 10-24, General Manu nr. 18-24, Siretului nr. 22-28, Rascoala 1907 nr. 17-37, Grivitei nr. 1-22, C-tin Bratescu nr. 1-22, Sarmisegetuza nr. 1-22, b-dul Tomis nr. 67-99), bloc S1 – b-dul Tomis nr. 97, bloc S2 – b-dul Tomis nr. 67; HyperClinica "MedLife" – b-dul Tomis nr. 79-81; Telekom Romania SA – b-dul Tomis nr. 79-81; Posta Romana - Oficiul Postal nr. 1 – b-dul Tomis nr. 97; ING Bank – b-dul Tomis nr. 96-98; Banca BRD – b-dul Tomis nr. 99; Banca Transilvania - strada Stefan cel Mare nr. 21; CEC Bank - strada Stefan cel Mare nr. 12; Restaurant "Souvlaki Bar" – b-dul Tomis nr. 69; Restaurant "Cafe do Brasil" - strada Stefan cel Mare nr. 10; Pensiunea "Villa Central" - strada Stefan cel Mare nr. 19; Pensiunea "Casa Tomis" - strada Grivitei nr. 1 – întrerupere totalã. NOTǍ: Sediul Telekom si Clinica MedLife vor fi alimentate cu grupuri electrogene. 08:00 - 16:00
Localitatea Rasova - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Localitãţile Galiţa, Gârliţa, Esechioi, respectiv Pompa Apa Ferma 5 Galiţa – întrerupere totalã. 08:30 - 16:30
Localitatea Siminoc - intrerupere partiala. 09:00 - 16:00
Statiunea Costinesti, cartier Schitu, cu strazile: Marinarilor; Paltinilor; Ciocirliei; Privighetorilor; Artarului; Stejarului; Izlazului; Teilor; Castanilor; Feroviarilor; Zona Manastire; Zona Golful Francez, respectiv Radarului – întrerupere partialã. 09:00 - 17:00
Statiunea Neptun, cu Vilele: Visinul, Ciresul, Parul, Nucul, Alunul, Marul, Piersicul, Bufet Daytona - Plaja Neptun - întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Localitatea Ciobanu, cu strazile: Unirii, Avram Iancu; Alexandru Lapusneanu si Pacii - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Agigea, cu Magazin Dedeman - DN 39, sat Lazu-Agigea – întrerupere totalã. 10:00 - 14:00
Vineri , 27 Noiembrie 2020
Localitatea Rasova - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Municipiul Constanta, cu Complex Agroalimentar Tomis 3 - Hala veche, Magazin "Fresh Dobrogea" - Tomis 3, Patiseria "Eleda" - Tomis 3, Farmacie, Pescaria “Tomis”, Magazin Preparate din Carne SC Merkal SRL - Spatiul nr 5 (Alimentara) – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Localitatea Gârliţa – întrerupere totalã. 08:30 - 16:30
Localitatea Dorobantu, cu strazile: Abatorului; Fagului; Mihail Sadoveanu si Liliacului - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Ciobanu, cu strazile: Eroilor; Nicolae Balcescu; Closca si Mihai Viteazul - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Municipiul Constanta, cu strada Pescarus între nr. 14-41 (partial); strada Pescarus, cu tronsonul delimitat de strada Pescarilor si strada Unirii; respectiv strada Unirii nr. 44-46 – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Localitatile Baltagesti si Galbiori - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
 
 
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL a închiriat excavator și autobasculantă. Iată de la cine! (DOCUMENTE)

04 May 2024 1208

Cumpărări directe Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL a contractat lucrări de placare cu piatră naturală (DOCUMENT)

01 May 2024 450

București Site nou - E-Distribuție se transformă în Rețele Electrice

16 Apr 2024 480

Se întrerupe furnizarea energiei marți, 16 aprilie, în municipiul Constanța și în Eforie Sud. Vezi dacă ești afectat

15 Apr 2024 1094

Localitățile Tuzla și Vadu Oii din județul Constanța, fără energie electrică vineri

11 Apr 2024 626

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3569

Cumpărări directe Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL închiriază cilindri vibrocompactori (DOCUMENT)

31 Mar 2024 691

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 1057

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în județul Constanța, sâmbătă?

22 Mar 2024 3067

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în Constanța, luni? Lista completă

16 Mar 2024 4446

Localități din județul Constanța, fără energie electrică, perioada următoare. Vezi dacă ești afectat

12 Mar 2024 1538

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în Mereni și Constanța, marți? Lista completă

12 Mar 2024 1318

Se întrerupe furnizarea energiei electrice în Constanța, Năvodari, Gălbiori si Băltăgeşti. Lista zonelor afectate

06 Mar 2024 980

Județul Constanța Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în perioada următoare. Vezi dacă ești afectat

06 Mar 2024 876

Drept de uz pentru un teren, acodat E-Distribuție Dobrogea SA Post de transfomare și racordare la rețeaua electrică a Adăpostului pentru câinii fără stăpân (DOCUMENT)

28 Feb 2024 519