Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024

Joi, 9 mai, 
- va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Drobeta Turnu Severin. Slujba va fi precedată, la ora 8.30, de procesiunea cu icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Centrul Eparhial la Catedrala episcopală;
- de la ora 18.00, în ajunul praznicului Izvorului Tămăduirii, va oficia slujba Vecerniei și slujba de Sfințire a Apei la mănăstirea Crucea (localitatea Crucea), așezământ monahal care are și hramul Izvorul Tămăduirii;
- de la ora 21.30, va oficia Acatistul Izvorului Tămăduirii la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanța.

Vineri, 10 mai, de praznicul Izvorului Tămăduirii, de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent. Apoi, împreună cu clerul și credincioșii va merge în procesiune la Izvorul tămăduitor, situat în apropierea mănăstirii, unde va săvârși slujba de Sfințire a Apei.

Sâmbătă, 11 mai, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța:
- de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie;
- de la ora 21.30, va oficia Acatistul Învierii. 

Duminică, 12 mai, de la ora 9.00, va răspunde invitației IPS Naum, Mitropolit de Ruse (Bulgaria), și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană „Sfânta Treime” din Ruse, cu prilejul aniversării a 10 ani de la întronizarea IPS Naum, Mitropolit de Ruse. 

Luni, 13 mai, de la ora 6.30, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Unde va fi prezent ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 17 – 22 mai

17 May 2024 538

Cum a învins Arhiepiscopia Tomisului Consiliul Local Constanța (MOTIVARE)

15 May 2024 5231

Curtea de Apel Constanța anunță primul termen în dosarul lui IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, trimis în judecată de DNA!

12 May 2024 709

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

11 May 2024 710

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului, duminică și luni?

11 May 2024 676

De praznicul Izvorului Tămăduirii, IPS Teodosie a oficiat Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2024 818

Avocata Irina Luminița Stanciu – „Susțin în mod cert nevinovația clientului meu, Arhiepscopul Tomisului“

08 May 2024 1469

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

08 May 2024 500

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA Constanța

08 May 2024 1946

Unde este așteptat IPS Teodosie, marți, 07 mai?

06 May 2024 819

LIVE ÎPS Teodosie - „Lumina din Cer a coborât în Ierusalim și a fost adusă și în orașul de la malul mării!” (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 May 2024 1671

ÎPS Teodosie „În fiecare an Învierea Domnului este ca o sărbătoare nouă pentru că sărbătorile înnoiesc firea noastră“ (VIDEO)

04 May 2024 581

Constanța ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

04 May 2024 696

Programul ÎPS Teodosie în zilele de Paști. Procesiune cu Sfânta Lumină la malul Mării Negre

03 May 2024 577

Unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 4 – 8 mai 2024

03 May 2024 513